Brașovul a găzduit o reuniune interregională dedicată dezvoltării durabile a zonelor montane

În perioada 18-19 martie, Brașovul a fost gazda unei întâlniri interregionale organizate în cadrul proiectului „Central Mountains – De la Alpi la Carpați – Consolidarea modelelor de guvernanță pentru dezvoltarea durabilă a zonelor montane din Europa Centrală”, finanțat prin programul Interreg Central Europe. Consiliul Județean Brașov este partener în acest proiect, alături de alte zece organizații, publice și private, din Polonia, Slovacia, Ungaria, Cehia, Italia și Austria.

Scopul întâlnirii a fost să dezvolte, în colaborare cu partenerii din proiect și cu actori guvernamentali, locali și regionali, un plan de acțiune pentru turismul sustenabil în regiunea Carpaților, inspirat din bunele practici din Alpi, Carpați și Sudeți, și concentrându-se și pe revitalizarea Platformei Carpatice pentru Turism Durabil în cadrul Convenției Carpatice. Județul Brașov găzduiește, începând cu anul 2017, Centrul Național pentru Turism Durabil în cadrul Convenției Carpatice.

În deschiderea evenimentului, reprezentanții autorităților și ai organizațiilor partenere au subliniat importanța dezvoltării turismului durabil în zonele montane, prin implicarea comunităților și tinerilor în acest proces.

Președintele Consiliului Județean Brașov, Todorică-Constantin Șerban, a conturat obiectivele și principiile proiectului pentru dezvoltarea turismului sustenabil în Carpați, apelând la implicarea națională și la o colaborare strânsă cu autoritățile centrale și locale.

Citeste și:  Ce înseamnă frauda la vot?

Secretarul de stat în Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Anca-Minodora Costin-Hendea, a evidențiat rolul crucial al tinerilor în definirea viitorului zonelor montane și importanța proiectelor care îi implică activ în procesele decizionale, subliniind că inițiativele lor pot oferi rezultate măsurabile și exemple de bună practică pentru dezvoltarea durabilă.

Directorul general al Agenției Naționale pentru Zonele Montane, Gheorghe Hîrlav, a vorbit despre eforturile pentru asigurarea dezvoltării durabile a regiunilor montane din estul Europei, evidențiind fragilitatea sistemelor ecologice din aceste zone și necesitatea unui management specific.

Reprezentantul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor în cadrul Convenției Carpatice, Liliana Vîrtopeanu, a subliniat importanța promovării cooperării internaționale în dezvoltarea turismului sustenabil în regiunea carpatică și preocuparea pentru protejarea aspectelor culturale ale Munților Carpați.

În continuarea alocuțiunilor, Roxana Niculescu, reprezentant regional al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, a accentuat necesitatea consolidării unei rețele de destinații eco-turistice în România și a prezentat proiectele în curs de implementare în acest sens.

Citeste și:  Ce pățești dacă împiedici pe cineva să voteze?

Alin Chipăilă, președintele Asociației de Turism a Județului Sibiu și al Alianței pentru Turism, a expus proiectul de reabilitare a potecilor montane din județul Sibiu și strategiile de promovare a regiunii.

Evenimentul a inclus intervenții online și discuții despre dezvoltarea turismului durabil în Carpați, iar Proiectul “Central Mountains” a fost recunoscut ca o inițiativă inovatoare ce urmărește colaborarea între Alpi și Carpați pentru dezvoltarea durabilă a zonelor montane din Europa Centrală.

O discuție extinsă în contextul acestei reuniuni interregionale a analizat provocările și oportunitățile în dezvoltarea turismului sustenabil în Carpați, bazându-se pe proiecte similare anterioare și pe rezultatele-cheie obținute. A urmat o sesiune de lucru în trei grupuri, abordând aspecte precum dezvoltarea și managementul turismului, sustenabilitatea în turism și implicarea comunităților și a tinerilor în dezvoltarea durabilă. Grupurile de lucru au examinat contextul actual, punctele slabe și soluțiile posibile, punând accent pe cooperare și implicarea tuturor actorilor implicați. Prezentările fiecărui grup au sintetizat concluziile și soluțiile propuse, acestea urmând a fi discutate în parteneriatul proiectului.

După încheierea sesiunilor de lucru, participanții au avut ocazia să exploreze destinații turistice cunoscute din județul Brașov, pentru a observa exemple de bune practici în valorificarea resurselor naturale și culturale locale, precum și în implicarea comunităților în dezvoltarea lor durabilă. Aceste interacțiuni au inclus vizite de lucru la Vama Buzăului, unde s-a vizitat Rezervația Valea Zimbrilor și au fost promovate punctele de gastronomie locale, la Vulcan, unde s-a vizitat Biserica Fortificată și au avut loc discuții despre implicarea comunității în dezvoltarea zonei, la Parcul Național Piatra Craiului, unde s-a discutat despre gestionarea turismului în cadrul unui parc național și dezvoltarea ecoturismului în România, și la Măgura, evidențiind eforturile de dezvoltare a ecoturismului în zonă, împreună cu inițiativele de inovare pentru crearea unei comunități culturale și turistice atrăgătoare, urmărind în același timp să se adreseze și să se integreze nevoile comunității locale în acest proces.

Citeste și:  Influenceri plătiți să facă propagandă electorală pe TikTok. Când devine ilegală campania politică din online?

Proiectul „Central Mountains – De la Alpi la Carpați – Consolidarea modelelor de guvernanță pentru dezvoltarea durabilă a zonelor montane din Europa Centrală”, în valoare totală de 2.334.902 euro, este este susținut de Programul INTERREG Europa Centrală cu cofinanțare prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.