Brașovenii se pot înscrie la cursuri gratuite de formare profesională organizate de AJOFM

În luna februarie 2019 şomerii braşoveni se pot înscrie gratuit la cursuri de formare profesională pentru următoarele meserii:
administrator pensiune turistică, bucătar, cofetar-patiser, confecționer-asamblor articole din textile, contabil, cosmetician, lucrător în comerț și sudor.
Perioada preconizată pentru începerea acestor 8 cursuri de formare profesională este cuprinsă între 22 – 27 februarie 2019.
Studiile necesare în vederea participării la unul din cursurile de formare profesională sunt: pentru cursul contabil – liceu(diploma de bacalaureat); pentru cursul de cosmetician – liceul; pentru cursurile de: administrator pensiune turistică și sudor – studii minime obligatorii iar pentru cursurile de: bucătar, cofetar-patiser, confecționer asamblor articole din textile și lucrător în comerț- învățământ gimnazial.
Aceste cursuri sunt organizate, în mod gratuit, pentru persoanele în căutarea unui loc de muncă, înregistrate la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă Braşov (şomeri indemnizaţi şi neindemnizaţi) iar durata cursului variază
Documentele necesare înscrierii la un program de formare profesională sunt următoarele:
• actul de identitate, în original şi copie;
• certificat de naştere, în original şi copie;
• actele de studii eliberate în condiţiile legii, în original şi copie;
• actul medical din care să rezulte starea sănătăţii persoanei şi faptul că aceasta este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea meseriei în care doreşte să se califice
• cerere de înscriere la programul de formare profesională şi angajament ;
• recomandare din partea biroului de informare şi consiliere privind cariera sau a serviciului de mediere, din cadrul agenţiei.
Informaţii suplimentare despre aceste programe de formare profesională se pot obţine la sediul instituţiei din Brasov, Str. Lungă, Nr.1A, cam.8 sau la tel. 0268/416.879, int. 124.

Citeste și:  Măsuri dispuse la nivelul Poliției de Frontieră în perioada Sărbătorilor de iarnă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.