O asociere de firme din Codlea și Brașov vrea să construiască noua grădiniță din cartierul Astra

Primăria Brașov continuă cel mai ambițios proiect din România de construire de infrastructură preșcolară, care include 8 grădinițe și 5 creșe. La sfârșitul săptămânii trecute a fost termenul limită la licitația pentru construirea unei grădinițe în cartierul Astra, pe str. Carpaților, pe un teren donat de un dezvoltator imobiliar. Este prima unitate de învățământ de acest tip pe care municipalitatea o construiește în cartier după 1989 și cel de al cincilea proiect demarat la nivelul municipiului în ultimii ani, în cadrul programului dedicat infrastructurii preșcolare.

,,Brașovul continuă să investească în creșterea calității învățământului prin asigurarea unei infrastructuri școlare adaptată la nivelul nevoilor comunității brașovene. Derulăm cel mai amplu proiect de construire de infrastructură dedicată educației preșcolare, iar în acest moment derulăm mai multe proiecte de construire de creșe și grădinițe în toate cartierele unde există cerere. Obiectivul nostru, asumat încă de la început, este unul foarte clar: în câțiva ani, toți copiii din Brașov, indiferent de cartierul în care locuiesc, vor avea un loc la grădiniță, iar cei de peste 2 ani un loc la creșă. Vineri a fost termenul limită pentru depunerea ofertelor pentru grădinița de pe str. Carpaților, prima pe care o construiește administrația publică în acest cartier după 1989. Avem o ofertă depusă de o asociere de firme din Codlea și Brașov. Sper ca în cel mai scurt timp să derulăm procedura de evaluare și să semnăm contractul, astfel încât aceste firme să se apuce de treabă. Continuăm să construim viitorul copiilor noștri prin cea mai bună infrastructură educațională pe care o administrație o poate pune la dispoziție”, a declarat primarul Allen Coliban.

Oferta a fost depusă de asocierea formată de: Hachi Invest SRL – lider, Stadi Design SRL – terț, Danina Star STL – ofertant și Tevag Instal – subcontractant.

Citeste și:  UNTOLD participă la cea de a 23-a ediție a Festivalului Brazilor de Crăciun, manifestare caritabilă organizată de Salvați Copiii

Investiția constă în construirea unui grădinițe cu program prelungit, cu o capacitate de 92 de locuri.

Din punct de vedere structural, investiția este compusă din:

  • corp de clădire pe demisol, parter și etaj;
  • 6 săli de grupă, la nivelul parterului și al etajului. Fiecare grupă va fi de circa 15 – 16 copii, cu vârsta cuprinsă între 3 și 6 ani.
  • spațiu pentru luat masa;
  • loc de joacă;
  • teren pentru activități sportive;
  • grădină de flori;
  • spații verzi și alei pietonale.

Conform caietului de sarcini, termenul maxim pentru etapa de proiectare este de 4 luni, iar execuția lucrărilor poate fi realizată în 16 luni.

Valoarea estimată a lucrărilor de proiectare și construire a acestei grădinițe este de 6.267.718,47 lei fără TVA, fondurile fiind asigurate de la bugetul local.

Citeste și:  Pacienții cu dizabilități din România riscă să rămână fără acces la medicii specialiști de recuperare medicală

Până în acest moment am finalizat lucrările la grădinița de pe str. Ioan Popasu, am început lucrările la cea din Noua, am semnat contractul pentru proiectare și execuție la grădinița de pe str. Ioan Socec, iar la cea din Bartolomeu-Avantgarden suntem în faza de evaluare tehnică a ofertelor depuse.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.