Prefectul Mihai Cătălin Văsii a participat ieri, la sediul Centrului pentru Persoane Fără Adăpost Brașov, la întâlnirea unui grup de lucru vizând identificarea de soluții de asigurare a serviciilor sociale pentru persoanele aflate în situații vulnerabile, în special persoanele fără adăpost care suferă de diverse boli și sunt consumatoare de alcool și alte substanțe dăunătoare sănătății.
Au mai participat reprezentanți ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov (instituție aflată în subordinea Consiliului Județean), Direcției de Asistență Socială Brașov (instituție din subordinea Consiliului Local al municipiului Brașov), Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov, Poliției Locale Brașov și Asociației „Aici pentru Tine”, care activează în domeniul serviciilor sociale.
La finalul întâlnirii, prefectul Mihai Cătălin Văsii a declarat: „Pentru ca persoanele aflate în situații vulnerabile să aibă acces la toate serviciile sociale de care au nevoie este absolut necesar ca fiecare instituție publică, structură privată, ONG cu activitate în domeniu să cunoască atribuțiile, rolurile și posibilitățile tuturor celorlalte, astfel încât persoanele care necesită unul sau mai multe tipuri de servicii (adăpost peste noapte, igienizare, asistență medicală în diferite specialități) să poată fi direcționate rapid și precis către prestatorii respectivi ai acestor servicii. De asemenea, având în vedere faptul că unii dintre cei ce beneficiază de servicii sociale în municipiul Brașov vin din alte localități, cred că este normal ca, în baza unor protocoale, autoritățile locale de acolo să deconteze aceste servicii. Eu mi-am exprimat disponibilitatea ca Instituția Prefectului să găzduiască o întâlnire, în format larg, cu toți factorii implicați în ceea ce înseamnă serviciile sociale din județul Brașov – din sfera publică și din cea privată -, precum și cu reprezentanții spitalelor, în care să definim atribuțiile și posibilitățile fiecăruia, astfel încât să acoperim întreaga plajă de servicii sociale. De asemenea, la nivelul Instituției Prefectului putem colecta și centraliza toate propunerile privind îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniu, urmând a le transmite autorităților centrale”.