Viitorul e aici! Kids Tâmpa, cu 21 de jucători „crescuți în club”, ajunge în Playoff-ul Ligii a 3-a

Anii de muncă și piramida solidă de la Kids Tâmpa încep să se vadă din ce în ce mai clar în rezultate, echipa de liga 3 reușind calificarea în playoff, după un sezon în care, în lot s-au regăsit nu mai puțin de 21 de jucători crescuți în propriul club. Mâine, de la ora 15.00, Kids Tâmpa are primul meci din playoff în compania echipei ACS Muscelul Câmpulung Elite.

“Cea mai mare satisfacție este să vedem în teren, la seniori, jucători care au început fotbalul tot cu noi”

Președintele de la Kids Tâmpa, Adrian Zahariea, a declarat că îndeplinirea obiectivului la seniori, și anume menținerea în liga 3 și clasarea pe un loc cât mai îndepărtat de zona roșie a clasamentului, a fost posibil urmând întocmai strategia stabilită în urmă cu câțiva ani. “Ne bucurăm să fim pe poziție de playoff la finalul etapelor regulate, dar ceea ce ne dă cea mai mare satisfacție este faptul că am reușit acest lucru, cu un lot din care fac parte nu mai puțin de 21 de jucători crescuți la Kids Tâmpa, din toți cei 28 cât are întreaga echipă. Cred că acest lucru spune totul despre strategia pe care Kids Tâmpa o are pe termen lung și care, iată, acum demostrează că este sănătoasă și de viitor”.

Citeste și:  Ce înseamnă frauda la vot?

“Copiii care au retrogradat anii trecuți, au crescut și ne bucurăm enorm că am avut răbdare și încredere în ei”

Oficialul de la Kids Tâmpa a mai adăugat că este extrem de important pentru fotbalul brașovean, să existe un club sau mai multe, care să acorde o atenție mare copiiilor și juniorilor și să aibă strategii pe termen lung în ceea ce privește creșterea lor. “Încă de la început, acest club a avut strategia de a construi o piramidă solidă și de a face pasul către seniorat, cu jucători crescuți la Kids Tâmpa. Astfel că, am ales anii trecuți, să sacrificăm rezultatele și să dăm șansa unor copii să capete experiența unei competiții în liga 3, decât să transferăm și noi jucători, să formăm un prim 11 mai experimentat decât ce am avut, cu care să ne salvăm poate de la retrogradare. Era o falsă iluzie că așa puteam reuși în ceea ce ne-am propus. Nicidecum. Așa doar puteam să ne salvăm, dar pe termen lung, pierdeam din investiția pe care o facem zi de zi în copiii care ne umplu bazele sportive. Atâta vreme cât strategia noastră este de a ne crește proprii jucători și de a le da șansa să facă pasul către seniori, tot în culorile noastre, nu puteam să cedăm doar din orgoliul de a avea rezultate mai repede. Am știut că dacă avem răbdare, dacă rămânem uniți și dacă ne concentrăm pe obiectivele pe termen lung, vom trăi și satisfacția de a reuși cu copiii noștri Și suntem fericiți că sâmbăta trecută s-a întâmplat acest lucru”.

Citeste și:  Ce pățești dacă împiedici pe cineva să voteze?

O echipă de antrenori aflată în continuă perfecționare

Adrian Zahariea a spus că este mândru de echipa de antrenori pe care o are la Kids Tâmpa și de tot ceea ce au realizat împreună, pornind de la antrenorii care sunt la copiii și terminând cu cei care pregătesc echipele din Liga Elitelor. “Nu ai cum să nu simți mândrie când vezi că noi suntem singurul club de fotbal din Brașov, care evoluează în Liga Elitelor la toate categoriile de vârstă, aceasta fiind în mare măsură competiția din care se vor selecționa jucătorii pentru echipele naționale ale României. Nu a fost o muncă ușoară, dar satisfacțiile sunt pe măsură. Muncim zi de zi pentru a ne perfecționa și pentru a oferi șansa antrenorilor să facă acest lucru. Suntem deschiși către tot ce este nou ca metode de antrenament, dar ceea ce mă bucură enorm este faptul că antrenorii vin cu propuneri de a deveni și mai buni. Eu în general, în tot ceea ce fac, am o deschidere mare către tot ce este nou și muncim să putem oferi acest lucru. Iar cine spune că nu contează toate acestea, greșește, pentru că, metodele de antrenament, materialele, aparatura pe care o ai la dispoziție și multe alte aspecte care nu se văd, contează enorm pe termen lung”.

Citeste și:  Mergi la vot? Ce nu ai voie să faci în cabină

Un psiholog și un nutriționist, în echipa clubului Kids Tâmpa

Pentru a veni întâmpinarea sportivilor, Kids Tâmpa i-a cooptat în echipa clubului pe psihologul Roxana Moian Dușa și pe nutriționistul Leonard Munteanu. “Pentru a ajunge acolo unde ne dorim, în sport și nu numai, acordăm o atenție mare și zonei de nutriție, psihologie, punem dintotdeauna accentul pe școală și pe tot ceea ce ajută în dezvoltare un copil să devină un sportiv valoros. Sportul a evoluat enorm și dacă în urmă cu mulți ani reușeai dacă aveai doar talent, acum procentul în care contează talentul a scăzut, ci mult mai importantă este munca, disciplina și toate aspectele de care am vorbit mai devreme. Ori pentru noi, la Kids Tâmpa, toate acestea sunt extrem de importante iar noi suntem de părere că punând la dispoziția antrenorilor și sportivilor toate aceste lucruri, atunci mult mai mulți copii vor avea șansa de a atinge performanța în sportul pe care îl practică”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.