Un nou capitol pentru clădirea Consiliului Județean Brașov. Primul pas în demersurile pentru reabilitarea clădirii a fost efectuat

În urma desfăşurării procedurilor de achiziţie la care au participat şapte operatori economici, contractul de prestare a serviciilor de proiectare pentru „D.A.L.I. reabilitare Palat Administrativ Bulevardul Eroilor nr. 5 Brașov” a fost atribuit firmei SC Arcadia AEN Architecture & PM SRL din Bucureşti.

Contractul de servicii a fost semnat luni, 1 aprilie, de Todorică-Constantin Şerban, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, şi de Florin Nistor-Chinole, administratorul Arcadia AEN Architecture & PM, prilej cu care a avut loc prima întâlnire a reprezentanţilor firmei prestatoare cu conducerea şi specialiştii din executivul judeţean: Andreea Papuc, directoarea executivă a Direcţiei Achiziţii şi Contractare, Adrian Ibănescu, arhitectul-şef al judeţului Braşov, şi Mihai Pascu, directorul Direcţiei Drumuri Judeţene şi Servicii Publice.

Preţul convenit pentru îndeplinirea contractului este de 557.037 lei, la care se adaugă TVA în valoare de 105.837,03 lei. Valoarea totală plătibilă firmei prestatoare de către autoritatea contractantă este de 662.874,03 lei, fiind defalcată astfel:

  • Studiul geotehnic verificat de către un verificator de proiecte atestat – 66.287,40 lei;
  • Studiul topografic vizat de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară – 33.143,70 lei;
  • Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (D.A.L.I.), conform conținutului-cadru al HG 907/2016, inclusiv documentațiile necesare obținerii avizelor și acordurilor solicitate prin Certificatul de Urbanism şi verificarea proiectului de către verificatori de proiecte atestați – 563.442,93 lei.
Citeste și:  Ce te costă mita electorală?

Pentru îndeplinirea prevederilor contractuale, firma prestatoare va colabora cu subcontractantul SC Addict Engineering SRL pentru realizarea serviciilor de proiectare a instalaţiilor pentru construcţii şi asistenţa tehnică din partea proiectantului pe parcursul implementării lucrărilor de instalaţii. 

Termenul de prestare a serviciilor și de predare a documentațiilor este de 5 luni de la emiterea ordinului de începere a contractului. Acest termen nu include perioadele în care documentația se află în etapa de consultare, avizare, respectiv aprobare.

Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie va sta la baza viitorului proiect de consolidare şi restaurare a Palatului Administrativ, imobil care, prin Hotărârea Guvernului nr. 260/2023, a fost transmis din domeniul public al statului şi administrarea Prefecturii Braşov în domeniul public al Judeţului Braşov şi în administrarea Consiliului Judeţean.

Palatul Administrativ, fostul Palat de Justiţie construit între anii 1900-1902, este o construcţie emblematică pentru oraşul nostru, cu o arhitectură impresionantă, o clădire de patrimoniu care în următorii ani va fi refăcută în totalitate de către administraţia judeţeană, urmând să fie reabilitată şi eficientizată energetic.

Imobilul este format dintr-un corp de clădire cu subsol, parter, trei etaje şi pod nemansardat, având o suprafață construită la sol de 2.461 mp și o suprafață desfășurată de 10.641 mp.

Citeste și:  Cu ce se ocupă, de fapt, parlamentarii României?

În auditul energetic realizat pentru Palatului Administrativ în anul 2022 – document anexat Caietului de sarcini propus de către autoritatea contractantă, sunt prezentate două soluții de intervenții care conduc la reducerea cu 50% a consumului de energie pentru încălzirea clădirii şi, implicit, la modificarea încadrării imobilului din clasa energetică D, în clasa energetică B. Documentaţia D.A.L.I. va trebui să cuprindă analiza energetică și impactul financiar al acestor soluţii și să propună varianta optimă atât din punct de vedere tehnic, cât și economic.

Firma prestatoare va trebui să ţină cont de faptul că prin auditul energetic se propune instalarea unui sistem de panouri solare pentru producerea apei calde menajere și a unui sistem fotovoltaic pentru asigurarea energiei electrice, iar eventualele consolidări ale acoperișului vor trebui făcute în aşa fel încât să permită susținerea celor două sisteme. Proiectantul poate propune alte variante/locații pentru montarea acestor sisteme. În acelaşi timp, documentaţia D.A.L.I. va avea în vedere înlocuirea învelitorii din țiglă și din tablă – unde este cazul, sau realizarea unui acoperiș nou, dacă acest lucru se impune.

Proiectul va ţine seama de necesitatea realizării unei rampe de acces în clădire și la etajele superioare, necesară persoanelor cu dizabilităţi locomotorii şi va studia posibilitatea montării a două lifturi interioare. În funcţie de spațiile clădirii, firma prestatoare va face propuneri pentru eventuale compartimentări.

Citeste și:  Cu ce se ocupă, de fapt, parlamentarii României?

Proiectul va include reparații la tencuieli, zugrăveli în spaţiile interioare – birouri, săli de conferințe, holuri şi casa scării, refacerea faţadelor, recondiționarea sau înlocuirea pardoselilor, modernizarea grupurilor sanitare, montarea de tavane casetate cu iluminat încorporat, vopsirea tâmplăriei de lemn etc.. De asemenea, sunt propuse reparații la instalațiile sanitare (conducte și obiecte sanitare), electrice (înlocuirea corpurilor de iluminat cu corpuri de iluminat tip LED, întrerupătoare, prize) și a celor de curenți slabi.

„Documentaţia D.A.L.I. ne va furniza o imagine clară asupra necesităţilor de investiţii privind reabilitarea, modernizarea şi renovarea energetică a sediului nostru administrativ. Pe baza acesteia vom aproba indicatorii tehnico-economici ai obiectivului şi vom trece la elaborarea documentaţiilor pentru achiziţia proiectării şi execuţiei lucrărilor. În acelaşi timp, vom căuta sursele de finanţare care să ne permită implementarea acestui obiectiv pe care îl considerăm de o importanţă deosebită, fiind vorba despre refacerea unei clădiri istorice remarcabile pentru municipiul şi judeţul Braşov”, a declarat preşedintele CJ Braşov, Todorică-Constantin Şerban”, în finalul întâlnirii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.