Jandarmii din Făgăraș au reușit să oprească la timp o femeie care intenționa să se arunce în râul Olt

Ieri, 2 aprilie, jandarmii din Făgăraș au reușit să oprească la timp o femeie care intenționa să se arunce în râul Olt.

„În baza informațiilor primite, colegii noștri (n.r. polițiștii) au început să verifice cu atenție sporită zona unei bălți de pescuit aflată în în apropierea râului Olt, între municipiul Făgăraș și comuna Beclean. După aproximativ 15 minute, unul dintre jandarmi a observat pe malul bălții niște haine și cu ajutorul unui binoclu a văzut și o persoană. Jandarmii s-au îndreptat de urgență în zona unde au văzut-o, iar după ce au depășit cu greu un canal plin cu apă, s-au apropiat de femeia ce dădea impresia că intenționează să se arunce în apă. Au încercat s-o liniștită, să poarte o discuție cu aceasta, dar singurele cuvinte spuse de ea erau unele confuze și fără noimă, iar în momentul în care colegul nostru s-a apropiat de ea, a devenit tot mai agitată și a intrat în apă rece. A fost momentul în care colegul nostru, plutonier Constantinescu Tiberiu, a sărit în apă după ea și a încercat s-o scoată cât mai repede de acolo. Având în vedere malul abrupt, mâlul de pe fundul apei, dar și constituția femeii, nu a reușit singur și a avut nevoie de sprijinul colegului de echipaj, dar și de cel al colegilor polițiști, sosiți între timp acolo”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei.

Citeste și:  Lucrările pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase din Brașov, gata de start

Femeia a fost scoasă la mal și transportă ulterior la cel mai apropiat spital.

Efortul jandarmilor și polițiștilor demonstrează profesionalismul și dedicarea de care dau dovadă în misiunile de salvare a vieților omenești.

Este important de reținut că există multe resurse disponibile pentru a ajuta persoanele care se confruntă cu gânduri suicidare. Dacă dumneavoastră sau cineva cunoscut se confruntă cu o criză, nu ezitați să solicitați ajutor.

Iată câteva resurse care pot fi utile:

  • Linia telefonică verde pentru prevenirea sinuciderii: 0800 801 200
  • Centrul Național de Prevenire a Suicidului: https://www.antisuicid.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.