Poliția a deschis o anchetă în cazul focarului de Hepatită A de la Școala 12

Anchetă penală demarată de IPJ Brașov în cazul focarului de Hepatită A de la Scoala Generală nr 12 din Brașov. Polițiștii s-au autosesizat în această cauză după ce mai mulți părinți s-au plâns de faptul că în ciuda numărului mare de îmbolnăviri în rândul elevilor din școală, conducerea unității a ținut totul la secret. Cazul a ieșit la iveală după ce părinții s-au plăns șefului corpului de control al ANPC, Sorin Susanu, care a declanșat un control la Școala 12. Acolo, asistentul școlii a recunoscut faptul că nu a informat Direcția de Sănătate Publică Brașov despre numărul mare al îmbolnăvirilor cu Hetatită A. Polițiștii audeschis un dosar penal împotriva conducerii școlii, sub acuzația de zădărnicirea combaterii bolilor’. „Inspectoratul de Poliție Județean Brașov s-a sesizat și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infractiunii de „zădărnicia combaterii bolilor”, faptă prevăzută și pedepsită de art 352 Cod Penal, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, scms, Alina Ivan.

Citeste și:  S-a terminat Yellowstone: ce urmează?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.