Brașovul este din nou în competiția pentru „Destinația Anului”

S-a dat startul votului pentru ediția 2024 a competiției „Destinația Anului”, iar Brașovul intră din nou în lupta pentru a câștiga titlul râvnit. Orașul de la poalele Tâmpei concurează la categoria „Orașe care inspiră”, unde se va confrunta cu alte localități din România.

Pe lângă municipiul Brașov, județul are și alte locații nominalizate la diverse categorii, printre care:

  • Stațiuni turistice: Bran, Predeal
  • Sat de poveste: Comuna Vama Buzăului, Sâmbăta de sus, Fundata
  • Parcuri de distracție și aventură: Dino Parc Râșnov, Valea cu Povești
  • Atracții cultural-educative: Castelul Bran
  • Cazări epice: Ana Hotels Poiana Brașov, Club Vila Bran, Teleferic Grand Hotel, Bransilvania
  • Experiențe gastronomice: Gastro Local Tonie Alina, Gastro Local Mihaela Bulboaca, Mama Cozonacilor
Citeste și:  Ce pățești dacă împiedici pe cineva să voteze?

Competiția este acerbă, având în vedere că în acest an s-au înscris 300 de destinații turistice din toată țara, dar și șapte destinații din Republica Moldova, care participă pentru prima oară.

Destinațiile câștigătoare vor fi alese pe baza punctajului calculat în urma votul publicului, al juriului și pe baza rezultatelor cercetării Destinații Vizionare.

Toți cei care doresc să susțină Brașovul și județul său sunt rugați să voteze pe pagina https://destinatiaanului.ro/.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.