Polițiștii fac percheziții la Brașov într-un dosar de înșelăciune

În această dimineață, 17 aprilie 2024, poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București –  Serviciul de Investigare a Criminalității Economice –  Sector 1 pun în executare 20 de mandate de percheziție domiciliară și 9 mandate de aducere, în Municipiul București și județele Ilfov, Galați,  Dâmbovița, Brașov și Giurgiu,  într-un dosar penal  privind fapte de înșelăciune.

În fapt, în cursul anului 2023, nouă persoane ar fi indus în eroare 12 persoane vătămate (societăți comerciale ce funcționează în București și în județul Ilfov), cu privire la posibilitatea de a le achita contravaloarea unor mărfuri prin emiterea de instrumente de plată (CEC-uri și bilete la ordin), pentru care nu ar fi asigurat disponibilul la momentul ajungerii la scadență.

Citeste și:  Ce pățești dacă împiedici pe cineva să voteze?

Din cercetări, s-a stabilit că prejudiciul cauzat este de aproximativ 1.500.000 de lei.

Astfel, în vederea administrării materialului probator, astăzi, 17 aprilie a.c., sunt puse în executare douăzeci de mandate de percheziție domiciliară, persoanele vizate urmând a fi conduse la audieri, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Cercetările sunt continuate de către  Serviciul de Investigare a Criminalității Economice –  Sector 1,  sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune.

Acțiunea a beneficiat de suportul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și de sprijinul Inspectoratelor de Poliție Județene Dâmbovița, Galați și Brașov.

Citeste și:  Mergi la vot? Ce nu ai voie să faci în cabină

Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este un procedeu în cadrul procesului penal reglementat de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.