Programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow, continuă și în 2024, pentru al șaselea an la rând, oferind finanțări de €500.000 pentru ONG-uri mici, instituții de învățământ și cu rol social, precum și grupuri informale.
În 2024, cea de-a șasea ediție a programului se dezvoltă și capătă o nouă dimensiune, datorită noilor instrumente de sprijin pentru ONG-urile participante, Academia și Caravana Start ONG, ce constauatât în resurse deschise, cât și în programe de formare accelerată adresate liderilor organizațiilor. Acestea vor veni în întâmpinarea nevoilor specifice cu care se confruntă organizațiile mici și cele aflate la început de drum și vor avea ca principal obiectiv creșterea capacității organizațiilor participante, pentru a consolida sectorul neguvernamental de la nivel local. Totodată, vor fi derulate și campanii de comunicare, cu scopul de a pune reflectorul pe ONG-urile din România ca vectori de mobilizare și implicare socială.
Cel mai simplificat instrument de finanțare se lansează pe data de 1 mai 2024, ora 9:00, atunci când se va deschide primul apel de proiecte. Pe site-ul programului, www.startong.ro, la rubrica „Înscriere”, sunt disponibile regulamentul ediției, regulile de aplicare și evaluare, exemple de proiecte derulate prin Start ONG și documentele obligatorii pentru participare.
Propunerile pentru finanțare trebuie înscrise pe platforma www.startong.ro începând cu data de 1 a fiecărei luni calendaristice. Programul se desfășoară în perioada mai – decembrie 2024.
Organizațiile pot să dezvolte și să implementeze proiecte de responsabilitate socială, în domeniile educație, social, mediu, sănătate și cultural, aplicând lunar pentru una dintre cele trei categorii de finanțare:
· Pragul I: până la 1.000 de euro;
· Pragul II: între 1.000 și 5.000 de euro;
· Pragul III: între 5.000 și 10.000 de euro.
Proiectele sunt evaluate și finanțate în regim de apel de selecție folosind principiul „primul aplicant – primul evaluat”. Astfel, în timpul fiecărui apel, Asociația Act for Tomorrow va evalua proiectele în ordinea solicitărilor primite până la epuizarea bugetului lunar.
Regulamentul programului pentru ediția 2024 poate fi accesat pe: https://startong.ro/storage/2024/StartONG-Regulament-2024.pdf
Principalele noutăți pentru ediția 2024 în ceea ce privește procesul de finanțare sunt: pentru luna mai, bugetul și numărul proiectelor eligibile se dublează; pragul I, cu finanțări de până la 1.000 euro, va deveni dedicat unităților de învățământ și grupurilor informale/ de inițiativă, pe toată durata programului; în luna iunie, va fi organizat un apel special pentru proiecte strategice cu o valoare cuprinsa între 5.000 și 10.000 de euro, unde pot aplica ONG-urile și fundațiile.
Misiunea Start ONG continuă și în 2024 cu aceeași dorință de a facilita procesul de micro finanțare pentru ONG-urile aflate la început de drum, instituțiile de învățământ și grupurile informale/de inițiativă și de a susține proiecte care au un impact pozitiv în comunitățile în care sunt implementate. Totodată, în ediția din acest an a programului, organizațiile aplicante și participante vor primi mai mult suport prin cele două noi componente cheie: Academia și Caravana Start ONG, care sunt concepute pentru a contribui la dezvoltarea organizațională a participanților la program, astfel încât aceștia să-și poată deservi comunitățile eficient și punctual.
Academia Start ONG este un program structurat pe 3 componente, prin care se vor dezvolta o bibliotecă de resurse și o serie de webinarii pe subiecte precum: Management de proiect, Financiar și Administrativ, Comunicare, Voluntariat, Fundraising, Managementul Resurselor Umane etc., acestea fiind deschise și accesibile oricărei organizații care are nevoie de resurse și experiențe de învățare. De asemenea, Academia StartONG presupune și un program de mentorat pentru beneficiarii programului Start ONG, în cadrul căruia organizațiile vor învăța să gestioneze bugete, să elaboreze strategii, să monitorizeze și să evalueze proiecte etc. La finalul acesteia, se va organiza un eveniment de învățare accelerată, cu traineri și invitați care vor ajuta participanții să găsească soluții pentru problemele cu care se confruntă și le vor oferi instrumente pentru dezvoltarea organizațiilor, în funcție de nevoile specifice.
În cadrul Caravanei Start ONG, echipa programului va avea întâlniri regionale atât cu ONG-urile participante în program, cât și cu cele necâștigătoare, pentru a cunoaște oamenii din spatele proiectelor finanțate, a susține sesiuni de formare și ateliere de lucru și a identifica perspectivele și necesitățile sectorului neguvernamental.
De asemenea, în acest an se va realiza un studiu de impact al programului, al cărui obiectiv este acela de a evalua în ce măsură programul a avut un impact pozitiv real prin finanțarea de proiecte și inițiative comunitare. Se vor analiza rezultatele obținute, beneficiarii implicați și resursele utilizate, pentru a determina eficiența programului
În 2023, programul Start ONG a sprijinit 130 de ONG-uri și instituții de învățământ să dezvolte și să implementeze 130 de proiecte cu impact real pentru comunitățile pe care le deservesc. În total, inițiativele sprijinite au schimbat sau îmbunătățit în mod direct viețile a 17.046 de persoane.
„Începem un nou an de finanțare Start ONG cu aceeași dorință de a oferi ONG-urilor mici, instituțiilor de învățământ și grupurilor informale sprijinul de care au nevoie pentru implementarea de proiecte cu impact real pentru comunitățile lor. Sperăm ca în ediția 2024 a programului să vedem aceeași implicare și dăruire din partea organizațiilor participante. Le urăm mult succes tuturor celor care intenționează să aplice pentru finanțarea oferită de programul Start ONG!”, Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România
„Suntem încântați că și în 2024 vom avea oportunitatea să susținem organizațiile aflate la început de drum, prin cel mai simplificat mecanism de finanțare pentru
proiecte comunitare. Mai mult decât atât, în acest an Start ONG crește și, pe lângă sprijinul financiar, va oferi organizațiilor instrumente care să le ajute să se dezvolte, prin Academia și Caravana Start ONG, noile componente cheie ale programului. În continuare, ne mândrim că prin Start ONG am reușit să sprijinim inițiative care au schimbat în bine viețile a zeci de mii de persoane și ne dorim ca ediția din acest an să se desfășoare în aceeași notă.”, Andrei Coșuleanu, Președinte Act for Tomorrow.