Cea mai mare lecție din România pe tema prevenirii bullying-ului în școli

Asociația HoltIS și UNICEF în Romania invită cadrele didactice și elevii din întreaga țară să participe la Lecția Națională: Prevenirea Bullying-ului în mediul școlar, organizată pe modelul „World Largest Lesson” (Cea mai mare lecție din lume). Profesorii se pot înscrie începând cu data de luni, 29 aprilie 2025, pe platforma qie.ro.

Lecția, organizată în cadrul proiectului „Consolidarea sistemului național al programelor de educație parentală pentru dezvoltarea timpurie a copilului în Play Learning and Parenting Hubs și alte hub-uri educaționale”, susținut financiar de către LEGO Foundation, se concentrează pe creșterea gradului de conștientizare și înțelegere a bullying-ului în rândul elevilor participanți, oferind strategii de prevenire și intervenție, astfel promovând un mediu școlar sigur și propice învățării, bazat pe comunicare și sprijin reciproc.

Cadrele didactice sunt invitate să se înscrie accesând linkul https://www.qie.ro/stopbullying/  în perioada 29 aprilie – 22 mai 2024. După înscriere, profesorii vor putea descărca materialele didactice și pot organiza, în perioada 08 mai – 24 mai 2024, o lecție cu un grup de minim 10 elevi pe tema propusă. Profesorii pot raporta activitatea până la data de 26 mai 2024. Fiecare participant care parcurge întregul proces (de la organizarea activității cu elevii și raportarea ei pe platformă), va primi un certificat de participare, în format electronic. Materialele didactice sunt disponibile și în limba ucraineană.

Citeste și:  A doua ediție ”Battle of the Bands”, pe 12 decembrie, la Centrul Cultural din Bușteni

„Invităm profesorii din România să se alăture comunității din ce în ce mai mari de pe platforma qie.ro, să descarce materialele didactice pe care le-am dezvoltat și să organizeze alături de elevi o lecție pe tema combaterii violenței în școli. Bullying-ul este o problemă reală în școlile din Europa, inclusiv în România, care trebuie discutată și adresată de urgență. Printre altele, copiii și profesorii pot afla, prin intermediul resurselor pe care le punem la dispoziție, cum să identifice corect situațiile de violență și unde să găsească ajutorul necesar în asemenea situații”, a afirmat Prof. Univ. Dr. Ștefan Cojocaru, Președinte al Asociației HoltIS.

Potrivit unui raport OECD din 2018, România este una dintre țările europene cu cel mai ridicat nivel de bullying în școli. 12% dintre tinerii de 15 ani au declarat că au fost foarte frecvent victime ale bullyingului, mult peste media din țările OCDE, de 8%. Bullying-ul se petrece însă și online: 47% dintre copiii și tinerii din România care au răspuns la un sondaj global pe platforma U-Report au declarat că au fost victime ale cyberbullyingului.

Citeste și:  IPJ Brașov a organizat o conferință pentru liceeni pe tema consumului de droguri 

„Protejarea copiilor împotriva tuturor formelor de violență este un drept fundamental garantat de Convenția ONU privind drepturile copilului. Cu toate acestea, din nefericire, copiii sunt victime ale violenței în fiecare zi, inclusiv în școli și alte instituții de învățământ, iar acest lucru poate avea efecte grave asupra sănătății psihice și fizice a copiilor, cu impact atât asupra copiilor români, cât și refugiați. Lecția pe care o propunem alături de partenerii noștri va crește gradul de conștientizare în rândul cadrelor didactice și al elevilor, contribuind la reducerea acestui fenomen. Îi invităm pe profesori și pe elevi să participe în număr cât mai mare”, a declarat Jean-Benoit Manhes, Reprezentant în exercițiu al UNICEF în România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.