De mâine, transport gratuit pentru seniorii brașoveni de peste 60 de ani și cu un venit de până la 3.500 de lei

De mâine, 1 mai, intră în vigoare noile facilități pentru seniorii Brașovului pe mijloacele de transport ale operatorului RATBv. Astfel, brașovenii care au împlinit 60 de ani și au un venit de până la 3.500 de lei pot călători gratuit în municipiul Brașov, pe linia 20, spre Poiana Brașov, și în zona metropolitană. Este cel mai amplu program de sprijin în transportul în comun pentru seniori pe care municipalitatea brașoveană l-a implementat din ultimii 15 ani.

,,De mâine intră în vigoare unul dintre proiectele importante ale municipalității pentru a sprijini seniorii Brașovului, acela de a asigura transport gratuit pentru cât mai mulți vârstnici. Este pentru prima dată, în ultimii 15 ani, când administrația brașoveană acordă o astfel de facilitate pentru un număr atât de mare de persoane. Practic, toți cei care au împlinit 60 de ani și au veniturile sub 3.500 de lei vor beneficia de gratuitate pe mijloacele de transport în comun. Prin această măsură, nu doar că susținem una dintre categoriile cele mai afectate de creșterile de prețuri și inflația din ultimii ani, dar le și arătăm prețuirea noastră pentru tot ce au făcut pentru acest oraș. O altă veste bună este faptul că această facilitate pentru cetățenii municipiului Brașov se va aplica nu doar în oraș, ci în întreaga zonă metropolitană. Astfel că bunicii noștri își pot vizita copii și nepoții care s-au mutat în localitățile din jurul Brașovului sau se pot bucura de excursii în aceste zone”, a declarat primarul Allen Coliban.

Începând cu data de 1 mai, seniorii Brașovului vor avea următoarele facilități:

  • persoanele vârstnice de peste 60 de ani, care nu sunt încadrate în sistemul de pensii, cu venituri de până la 3.500 de lei inclusiv, beneficiază de abonamente de transport gratuite, atât pe mijloacele de transport din municipiu, cât și în zona metropolitană;
  • persoanele cu venituri din pensie, indiferent de vârstă și de categoria pensiei: invaliditate, de urmaş (numai în cazul soţ/soţie), anticipată, anticipată parţială, limită de vârstă, cu venituri de până la 3.500 de lei, inclusiv, beneficiază de abonamente de transport gratuite, atât pe mijloacele de transport din municipiu, cât și în zona metropolitană.
Citeste și:  Influenceri plătiți să facă propagandă electorală pe TikTok. Când devine ilegală campania politică din online?

De abonamente gratuite mai beneficiază și: veteranii și văduvele de război, persoanele cu handicap și asistenții personali, revoluționarii, veteranii din teatrele de operații, elevii.

De asemenea, seniorii cu domiciliul în municipiul Brașov care au împlinit vârsta de 60 de ani și cu venituri de peste 3.500 de lei beneficiază lunar de o reducere de 50% față de valoarea nominală a prețului călătoriei, respectiv 2 lei în loc de 4 lei, și a abonamentului lunar, 40 de lei în loc de 80 de lei, pe mijloacele de transport public local de călători utilizate de către societatea RATBV S.A., pe traseele din municipiul Brașov, indiferent de venit.

Citeste și:  Mergi la vot? Ce nu ai voie să faci în cabină

Toate costurile pentru aceste facilități sunt suportate din bugetul municipiului. Menționăm că trecerea de la abonamentul gratuit urban la abonamentul gratuit metropolitan nu presupune alocarea de sume suplimentare din bugetul municipiului, valoarea care va fi decontată de Primăria Brașov pentru aceste abonamente, aprobată de Adunarea Generală a Asociației Metropolitane pentru Dezvoltare Durabilă a Transportului Public Brașov, fiind chiar puțin mai mică decât cea decontată în prezent de Municipalitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.