Restricții prelungite ale traficului rutier în intersecția de la Patria

Lucrările pentru înlocuirea conductelor în zona Patria se prelungesc până vineri. Compania Apa anunță prelungirea restricțiilor de trafic în zonă.
„Lucrările de instalare a conductei de fontă în zona Patria vor continua până vineri, 15.11.2019, pe porțiunea cuprinsă între trecerea de pietoni Patria – Corpul de vânători de munte și trecerea de pietoni de la Carpatex, situată la intersecția cu strada Lucian Blaga.
Astfel, traficul va fi restricționat pe strada Castanilor, pe un singur sens pentru fiecare direcție, până vineri,15.11.2019.
Conducătorii auto sunt sfătuiți să evite zona pentru ca lucrările să fie finalizate cât mai repede. Cuplările de conductă se realizează pentru întregirea rețelei noi montate, de la subtraversarea bulevardului 15 Noiembrie până la conducta de pe strada N. Titulescu.
Luni, 18 noiembrie 2019, este programat să înceapă tronsonul IV de lucrări, cuprins între str. Roșiorilor și str. Petru Rareș. Vom informa din timp participanții la trafic și cetățenii cu privire la programul lucrărilor și la restricțiile de trafic care vor decurge.
Această lucrare face parte dintr-un contract de reabilitare și extindere a reţelelor publice de distribuție apă potabilă din municipiul Brașov, finanțat prin Programul Operațional de Infrastructură Mare.
Valoarea întregului contract este de aproximativ 19,24 milioane de lei, inclusiv TVA” se arată în comunicatul Companiei Apa Brașov.

Citeste și:  Peste 300 de sesizări cu privire la săvârşirea unor fapte care contravin legislaţiei electorale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.