Orban despre buget: Rambursări de TVA neonorate în valoare de 5 miliarde, concedii medicale neplătite de 6 luni

Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă cu ocazia preluării mandatului de ministru al Tineretului şi Sportului de către Ionuţ Stroe, că nu poate comunica o cifră pentru bugetul alocat MTS pentru anul viitor în condiţiile sunt foarte multe alte cheltuieli urgente.

„Referitor la buget, e foarte greu să dau un răspuns, pentru că în fiecare zi mai descoperim câte o gaură şi câte o cheltuială care trebuia făcută şi care nu au fost făcute. Vă dau aşa trei exemple scurte, rambursări de TVA de peste 5 miliarde neonorate, întârziate faţă de termenul legal, lucrări de PNDL (n.r. Programul naţional de dezvoltare locală), situaţii de lucrări avizate spre decontare de peste 5 miliarde, care datează de luni de zile şi niciun leu în buget pentru decontările respective, concedii medicale neplătite de şase luni de zile de către casa de sănătate. Toate aceste cheltuieli trebuiau efectuate, trebuiau plătite şi nu au fost plătite. Ca atare, îmi e foarte greu să dau un răspuns, vă spun sincer că vom încerca să alocăm resurse mai importante, fiind vorba de un an olimpic. Acum, vrei, nu vrei, e clar că trebuie să existe o creştere. Dar trebuie să ne gândim şi la mecanisme de implicare a capitalului privat în susţinerea activităţii sportive a federaţiilor şi la sisteme inovative, cred că am putea beneficia şi de bani europeni în proiecte care să fie folositoare sportului”, a spus Orban.

Citeste și:  Presa internațională, despre alegerile din România: ”șoc”, ”cutremur”, ”surpriză”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.