Serviciul Public Administrare Piețe Brașov vă invită să descoperiți gustul autentic al produselor românești, la târgul volant din Răcădău, de Sâmbătă, 25 Mai, de pe pietonală, în intervalul orar 9:00-15:00!
O abundență de produse de sezon proaspete, brânzeturi, produse lactate și multe altele vă așteaptă, direct de la producători români autentici, în principal de la producători locali.
Vom fi bucuroși să vă avem alături și să descoperiți abundența de produse, să cunoașteți producătorii care stau la baza acestora, să vă asigurați că sprijiniți economia locală, dar și aveți un stil de viață sănătos. În cazul în care vom avea cumpărători, târgul se va prelungi până la ora 17:00.
Prin generozitatea și pasiunea voastră pentru lectură, aducem evenimentele noastre „Parte de carte” ca un accesoriu și un plus al târgului volant organizat în Răcădău. Pe lângă descoperirea și schimbul de cărți în mod gratuit, vom organiza ateliere pentru copii, tombole cu premii atractive și multe alte surprize!
De asemenea, avem doi invitați speciali la această ediție: Valentin Volin Stratulat, artist plastic care va face portrete la fața locului și Doru-Marian Ciuban, care va avea un moment de muzică folk.
Așteptăm cu nerăbdare să vă întâlnim și să împărtășim pasiunea pentru produsele românești de calitate, dar și pentru artă, lectură și activități creative cu copiii.