China dezvăluie terapia revoluționară care vindecă complet diabetul zaharat: O nouă speranță pentru pacienții din întreaga lume

China a anunțat în premieră mondială vindecarea completă a unui bărbat diabetic care făcea injecții zilnice de insulină, printr-un transplant inovator de celule. Diabetul zaharat, o afecțiune globală, afectează peste 560 de milioane de persoane.

Oamenii de știință chinezi au raportat în premieră mondială vindecarea unui caz de diabet zaharat prin terapie celulară, relatează South China Morning Post. Un bărbat de 59 de ani, cu diabet de tip 2, care necesita multiple injecții zilnice de insulină, a beneficiat de un transplant inovator de celule. De atunci, au trecut 33 de luni în care pacientul nu a mai avut nevoie de insulină sau de alte tratamente.

Anunțul oamenilor de știință aduce speranță pentru sutele de milioane de oameni care suferă de diabet zaharat. Pacientul complet vindecat a trăit timp de 25 de ani cu diabet de tip 2 și prezenta un risc semnificativ de complicații. După un transplant de rinichi în 2017, și-a pierdut majoritatea funcției insulelor pancreatice, responsabile de controlul glicemiei, și a depins de multiple injecții zilnice de insulină.

„Era expus unui mare risc de complicații grave ale diabetului,” a declarat Yin Hao, cercetător la Spitalul Shanghai Changzheng. Pacientul a primit transplantul inovator de celule în iulie 2021. La unsprezece săptămâni după transplant, nu mai avea nevoie de insulină externă, iar doza de medicație orală pentru controlul glicemiei a fost redusă treptat și complet oprită un an mai târziu.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.