Peste 147.000 de persoane și 52.900 de vehicule au trecut frontiera în ultimele 24 de ore

În data de 04.06.2024, polițiștii de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile pentru trecerea frontierei (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) pentru peste 147.000 de persoane, cetățeni români și străini, şi aproximativ 52.900 de mijloace de transport care au tranzitat fro­ntiera.

Astfel, pe sensul de intrare în România, prin punctele de frontieră terestre, dar și prin cele aeriene și maritime (sosiri din state non Schengen) au fost efectuate formalitățile de intrare în țară pentru 67.260 persoane. Totodată, au intrat în țară 23.242 mijloace de transport.

În ceea ce privește cetățenii ucraineni, pentru aceștia lucrătorii noștri efectuează formalitățile de control la trecerea frontierei, în conformitate cu reglementările naţionale şi comunitare în domeniu, până la data de 04.06.2024, ora 24.00, la nivel naţional, intrând în România 8.216.856 cetăţeni ucraineni.

Citeste și:  Autoturism de lux, căutat de autoritățile din Germamia, descoperit de poliţiştii de frontieră în România

De asemenea, venim în sprijinul cetățenilor care vor să călătorească în afara țării cu informații privind timpul de așteptare în punctele de frontieră deschise traficului internaţional, informații care se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line ce poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.

Începând cu 31 martie 2024, polițiștii de frontieră din cadrul aeroporturilor și porturilor maritime din întreaga țară nu mai efectuează formalitățile de control pentru persoanele care călătoresc în spațiul Schengen, însă împreună cu colegii de la poliție, imigrări și jandarmerie, realizează acțiuni polițienești punctuale pentru a verifica identitatea și situația legală a persoanelor, dar și pentru a preveni și combate faptele ilegale.

Citeste și:  Ieri a fost o nouă zi plină pentru pompierii militari. Au gestionat peste 1.400 de situații de urgență

Pentru realizarea acestor verificări, lucrătorii noștri dispun de terminale mobile conectate la bazele de date relevante ale autorităților române, dar și la cele din Spațiul Schengen, efectuând, în ultimele 24 de ore, aproximativ 4800 de verificări în aplicația eDAC.

În situațiile în care au fost abateri de la normele legale, în ultimele 24 de ore, în  zonele de competenţă – punctele de trecere, dar şi la „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat 173 de fapte ilegale (51 infracţiuni şi 122 contravenţii) prin care a fost încălcată legislaţia română.

În urma constatării faptelor ilegale de către polițiștii de frontieră, au fost aplicate amenzi în valoare de 93.620 lei și au fost ridicate în vederea confiscării, bunuri în valoare de peste 550.300 lei, care au fost oprite de la comercializare, cu scopul de a proteja consumatorii.

Citeste și:  Basmele românești corelate cu cele africane într-un nou proiect cultural-educativ la Brașov

De asemenea, nu s-a permis intrarea în ţară a 26 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 11 cetăţeni români din diferite motive legale.

Poliţia de Frontieră Română întreprinde zilnic, împreună cu celelalte instituţii abilitate, măsuri ferme în toate zonele de competenţă, în vederea depistării şi sancţionării persoanelor care nu respectă legea. Suntem permanent la datorie pentru a facilita tranzitarea frontierei pentru participanții la trafic și pentru a oferi sprijin cetățenilor în orice situație.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.