România și Albania își consolidează cooperarea în domeniul muncii, pensiilor și protecției sociale

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, a semnat astăzi, la București, împreună cu ministrul pentru Europa și Afaceri Externe din Republica Albania, Aranjamentul Administrativ pentru aplicarea Acordului în domeniul securității sociale între România și Republica Albania, document ce contribuie la consolidarea cadrului juridic de coordonare a securității sociale dintre cele două state.

Documentul contribuie la implementarea cadrului legislativ bilateral privind securitatea socială, care are ca obiective principale recunoașterea și agregarea perioadelor de asigurări sociale realizate pe teritoriul ambelor state, determinarea legislației de securitate socială aplicabilă lucrătorilor migrați, egalitatea de tratament, precum și acordarea beneficiilor într-una dintre cele două țări.

„România sprijină procesul de integrare al Albaniei în marea familie Europeană. Avem multe lucruri în comun, o istorie care ne leagă, o populație de aromâni destul de numeroasă în Albania, iar documentele bilaterale semnate astăzi întăresc și mai mult cooperarea noastră în domeniul muncii și protecției sociale pentru cetățenii din ambele țări”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.

Citeste și:  Ce te costă mita electorală?

Acordul și Aranjamentul său Administrativ încorporează principiile moderne ale securității sociale, utilizate inclusiv la nivelul Uniunii Europene, care asigură protecția și continuitatea drepturilor de securitate socială a asiguraților celor două state pe teritoriul celuilalt stat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.