Primăria Brașov continuă să investească și să dezvolte noi facilități de petrecere a timpului liber pentru a transforma Poiana Brașov în stațiunea celor 4 anotimpuri. Dacă în perioada de iarnă, domeniul schiabil din Poiană oferă cele mai atractive pârtii, pentru celelalte anotimpuri a fost pregătit unul dintre cele mai mari și complexe bike-park-uri din țară.
Și pentru că autoritățile vor să le ofere bikerilor nu doar o experiență deosebită pe aceste trasee, ci și un transport facil, după ce, într-o primă etapă, Primăria Brașov a asigurat transportul bicicletelor cu remorcile atașate la autobuzele care asigură legătura dintre Brașov și Poiană. De mâine, va fi completată această facilitate cu pornirea telescaunului Ruia și lansarea noilor bike-pass-uri care le oferă practicanților de mountain-bike facilități pe transportul pe cablu spre partea superioară a masivului.
,,Poiana Brașov trece la un alt nivel în ceea ce înseamnă petrecerea timpului liber și în afara sezonului de schi. Din acest an putem spune că Poiana chiar devine stațiunea celor 4 anotimpuri. În câteva luni vom finaliza lucrările la sania de vară, iar bike park-ul din Postăvarul, poate cea mai importantă atracție a zonei în afara sezonului de iarnă, oferă o experiență completă: trasee cu grade diferite de dificultate, care îți testează abilitățile, dar îți oferă și satisfacția reușitei. De mâine optimizăm și transportul bicicletelor din Brașov în Postăvarul, punând la dispoziția practicanților de mountain-bike telescaunul Ruia, dar și noile pass-uri pentru transportul pe cablu, care oferă facilități asemănătoare celor din sezonul de schi, inclusiv ,,Miercurea brașovenilor”. Aceste bike-pass-uri vor putea fi utilizate atât pe gondolă și cabină, cât și pe telescaunul Ruia, care este prevăzut cu sistem de transport al bicicletelor. Vă așteptăm în Poiana Brașov să vă bucurați de aerul curat, de peisaje și, nu în ultimul rând, de un mod activ de petrecere a timpului liber”, a declarat primarul Allen Coliban.
Noile bike-pass-uri începând cu data de 8 iunie sunt valabile până în luna noiembrie. Cartelele: Bike pass 1 zi, Bike pass 4 ore, Bike pass de la ora 12.00, Bike pass de la ora 14.00 sunt valabile doar în ziua achiziției.
TIP CARTELĂ | ADULŢI | COPII 6 – 12 ANI |
TELECABINE | ||
Bike pass 1 urcare | 45 LEI | 35 LEI |
ABONAMENTE | ||
Bike pass de la ora 1200 | 140 LEI | 100 LEI |
Bike pass de la ora 1200 „miercurea brașovenilor” | 70 LEI | 50 LEI |
Bike pass de la ora 1400 | 100 LEI | 80 LEI |
Bike pass de la ora 1400 „miercurea brașovenilor” | 50 LEI | 40 LEI |
Bike pass 4 ore (din momentul activării) | 140 LEI | 100 LEI |
Bike pass 4 ore (din momentul activării) „miercurea brașovenilor” | 70 LEI | 50 LEI |
Bike pass 1 zi | 160 LEI | 110 LEI |
Bike pass 1 zi „miercurea brașovenilor” | 80 LEI | 55 LEI |
Bike pass 10 zile (neconsecutive) | 1.200 LEI | 800 LEI |
GARANȚIE CARTELĂ | 20 LEI | 20 LEI |
În acest moment sun deschise următoarele trasee de MTB-downhill:
• NH DH și Monkey business (punct de plecare puțin mai sus de telegondolă, poarta din partea dreptă la intrare în pădure) – trasee cu dificultate ridicată folosite pentru competiții naționale și internaționale;
• Red line (punct de plecare capăt telegondolă, poarta de lângă pârtia Lupul) – traseu cu dificultate medie;
• Forest Flow – Killy’s Back Yard – Ranger Danger – Techno Belly / „Blue Line” (punct de plecare capăt telegondolă și acces intermediar, din Drumul Roșu, puțin mai jos de Cabana Postăvaru) – trasee pentru nivel mediu / începători;
• Westreme – (punct de plecare capăt telegondolă, pe dreapta, chiar înainte de pădure) – traseu cu dificultate mare;
• Respawn și Stinger (punct de plecare comun cu Redline, capăt telegondolă, poartă lângă pârtia Lupul, traseul se bifurcă după primul viraj din Redline) – trasee cu dificultate medie.
În perioada imediat următoare va fi recepționat încă un traseu de dificultate medie (segmente: Bill Hilly, CL over, Deaktator, Manland).