Ziua Internațională a Râsului va fi marcată și la ZOO Brașov

Grădina Zoologică Brașov organizează marți, 11 iunie 2024, ”Ziua Internațională a Râsului”.  Evenimentul se va desfășura între orele 10:00-16:00 și va începe cu pregătirea de ”cadouri delicioase” de către copii și va continua cu o mulțime de activități educative precum jocuri, quizuri, povești despre râs, puzzle-uri și concursuri, al căror scop îl reprezintă sublinierea importanței conservării și implicării active în protecția acestei specii și a habitatului său natural.

Activitățile se vor desfășura după următorul program:

10:00 – 10:30: Deschiderea evenimentului.

10:30 – 12:00: Bine ați venit la Ziua Râsului! Musafiri, Cadouri și Surprize!

Copiii vor pregăti „cadouri delicioase” și vor cânta „La mulți ani!”

Citeste și:  Ce înseamnă frauda la vot?

12:00 – 16.00 Activități educative, povești, jocuri și concursuri.

Pe lângă participarea la activitățile dedicate ” Zilei Internaționale a Râsului”, vizitatorii sunt invitați să ia parte la sesiunile de ”Dialoguri cu îngrijitorii” dedicate carnivorelor, zilnic de la ora 14:00, pentru a învăța cât mai multe despre cea mai mare felină din Europa și să susțină conservarea și protecția acesteia prin intermediul programului ”Adoptă la zoo, conservă în natură”. Pentru  mai multe informații și detalii despre procedurile de adopție doritorii pot vizita pagina programului https://zoobrasov.ro/adoptie-animale-zoo/ sau se pot adresa direct personalului zoo.

*Activitățile se vor desfășura în zona amplasamentului râsului.

**Programul poate suferi modificări în funcție de condițiile meteo.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.