Ieri a fost o nouă zi plină pentru pompierii militari. Au gestionat peste 1.800 de solicitări primite din partea populației

În cursul zilei de ieri (17.06.2024), pompierii militari au acționat pentru gestionarea celor 1.867 de solicitări primite din partea populației, ce au constat în acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor și operațiuni destinate protecției comunităților.

În acest interval de timp, cazurile pentru acordarea măsurilor de prim ajutor reprezintă cea mai mare pondere a misiunilor desfășurate de către salvatori, în urma cărora echipajele SMURD au asistat medical 1.550 de persoane aflate în dificultate.

De asemenea, în ultimele 24 de ore, pompierii au acționat pentru stingerea celor 105 incendii izbucnite pe întreg teritoriul țării. Din totalul acestora, 53 de intervenții au fost înregistrate la arderi de vegetație, în urma cărora a fost afectată o suprafața de aproximativ 80 ha de teren.

Citeste și:  Ce înseamnă frauda la vot?

Concomitent cu aceste tipuri de misiuni, echipajele operative au gestionat și alte 225 de situații ce puteau pune în pericol viețile și bunurile semenilor, precum și siguranța animalelor.

În tot acest timp, datorită eforturilor susținute pe parcursul intervențiilor derulate, 5 persoane aflate în situații critice au fost salvate.

Pentru protecția populației, în ultimele 24 de ore, au fost transmise 12 mesaje de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT, privind prezența animalelor periculoase (urși), în județele Argeș (2), Brașov (1), Harghita (6), Mureș (2) și Sibiu (1).

Adoptarea unui comportament preventiv poate salva vieți și bunuri. Consultați sursele oficiale de informare unde regăsiți măsurile de comportare ce trebuie adoptate înainte, pe timpul și după producerea unei situații de urgență.

Citeste și:  Mergi la vot? Ce nu ai voie să faci în cabină

Accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată, gratuit, de pe AppStore și Google Play.

Sursa: IGSU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.