,,Incendiu de vegetație pe Tâmpa” – primul exercițiu pentru testarea voluntarilor SVSU

,,În data de 18.06.2024, în jurul orei 12.00, un trecător aflat pe poteca ce duce de la Șaua Tâmpei spre zona de belvedere a observat fum care se ridica din zona împădurită din vecinătatea potecii” – așa începe scenariul exercițiului pe care Municipalitatea l-a organizat astăzi pentru a testa capacitatea de reacție a angajaților și voluntarilor de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență, din cadrul Primăriei Brașov.

,,Astăzi am avut un exercițiu de antrenament privind simularea unui incendiu de vegetație de pădure. Am urcat în masivul Tâmpa, unde am avut și echipe de voluntari cu noi, au fost un număr de 8 voluntari și 8 angajați ai Serviciului pentru Situații de Urgență. Am verificat cu această ocazie și rezerva de apă care există, cum funcționează motopompele, cum se face o linie de alimentare cu un traseu mai lung, cu un rezervor gonflabil, tampon între ele, eu zic că totul a funcționat cum ne-am așteptat, cum ne-am pregătit și că suntem pe linia cea bună. Dar mai este necesar, ca întotdeauna, să facem mai multe antrenamente și mai multe exerciții. Voluntarii au fost pentru prima dată cu serviciul nostru, au fost foarte interesați să participe la acest exercițiu și ne bucurăm să-i avem alături de noi”, a declarat Emil Pușcașu, șef Serviciu Voluntar pentru Situații de Urgență.

După ,,primirea apelului”, o parte din echipa de intervenție a urcat în Șaua Tâmpei cu autospeciala din dotare și echipamentele de intervenție, iar ceilalți au urcat pe poteca care leagă Aleea de sub Tâmpa cu zona de intervenție.

Citeste și:  Ce pățești dacă împiedici pe cineva să voteze?

În prima etapă s-a făcut evacuarea persoanelor din zona afectată și pregătirea liniei de intervenție.

Stingerea incendiului s-a făcut cu apă din rezervorul amplasat în acea zonă, cu ajutorul motopompelor, dar și din rezervorul gonflabil de 600 de litri, iar angajații SVSU au utilizat și rucsacuri speciale, cu apă, pentru stingerea incendiilor de pădure.

Pentru echipele de voluntari a fost primul exercițiu derulat în condiții reale la care au participat după ce au trecut de perioada de recrutare și pregătire de la începutul acestui an.

,,Astăzi am avut posibilitatea să participăm la prevenirea unui incendiu în pădure. A fost destul de interesant și voi participa și la următoarele exerciții”, a precizat Mihaela Tomescu, 37 de ani, de profesie casier, care este de 2-3 luni voluntar, pentru că dorește să-și extindă cunoștințele generale și pentru că îi place să-i ajute pe cei din jurul ei. Până acum a învățat ce trebuie să facă pentru a acorda primul ajutor în anumite situații de urgență și despre prevenirea și stingerea incendiilor de vegetație.

Citeste și:  Ce înseamnă frauda la vot?

Cei 8 voluntari care au participat la acest exercițiu au asigurat suportul logistic pentru echipele de intervenție și au avut ocazia să testeze și ei o parte din echipament.

Obiectivele acestui exercițiu au fost antrenarea personalului S.V.S.U. și a voluntarilor pentru organizarea, conducerea și desfășurarea operațiunilor de intervenție și evacuare, și verificarea capacității de răspuns pentru salvarea și evacuarea populației.

Anunțul de recrutare a voluntarilor SVSU a fost făcut în decembrie 2023. În februarie 2024 au fost încheiate primele contracte, iar în prezent există 22 de voluntari, dintre care 10-15 sunt activi și participă la sesiunile de pregătire organizate de SVSU Brașov.

Ultimul incendiu de vegetație de pe Tâmpa a avut loc în aprilie 2017, când au ars aproximativ 1.000 de m.p. de vegetație. Incendiul a fost stins după 4 ore. La intervenție au participat aproximativ 50 de pompieri militari, angajați ai Regiei Pădurilor Kronstadt și ai SVSU. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.