Brașovul poate face investiții înainte de aprobarea bugetului

Ministerul Finanţelor a transmis zilele trecute către Primăria Braşov o adresă prin care a dat municipalităţii „undă verde” pentru lansarea licitaţiilor înainte de a se aproba bugetul local. Conform legislaţiei, procedurile de achiziţie pot fi lansate numai în momentul în care banii aferenţi contractelor sunt prevăzuţi în bugete, însă anul acesta s-a făcut o excepţie de la regulă.
„Prin adresa primită de la Ministerul Finanţelor am fost anunţaţi că putem lansa licitaţiile înainte de a avea bugetul local aprobat, însă, în anunţurile postate pe platforma electronică de achiziţii publice trebuie să includem şi o menţiune prin care să precizăm că pot apărea modificări în ceea ce priveşte valoarea estimată a contractului”, a declarat primarul Braşovului, George Scripcaru.
Edilul a precizat că în baza adresei de la Ministerul Finanţelor, Primăria va lansa înaintea aprobării bugetului local procedurile de achiziţie privind elaborarea studiului de prefezabilitate pentru Spitalul Regional Braşov, realizarea studiului de fezabilitate pentru parcarea subterană Gara Braşov, proiectarea şi execuţia lucrărilor de eficientizarea energetică a Colegiul Naţional „Ioan Meşotă”, corpul A şi sală de sport, dar şi licitaţia pentru încheierea unui acord cadru semnalizare rutieră şi marcaje.
Conform legislaţiei, licitaţiile pot fi lansate doar în situaţia în care banii pentru contract sunt prevăzuţi în buget. Anul acesta, cum Legea bugetul de stat a întârziat foarte mult, iar bugetele locale vor fi aprobate, cel mai probabil, în a doua jumătate a lunii martie (în maxim 45 de zile de la aprobarea Legii bugetului de stat), Ministerul Finanţelor a transmis în teritoriu o „derogare” de la aplicarea legii.
Pe de altă parte, primarul George Scripcaru a anunţat că până la sfârşitul acestei săptămâni va fi stabilit programul de investiţii pentru 2019 şi se fac simulări ale bugetului local în curs. „Deocamdată luăm în calcul ca de la bugetul de stat să primim aceleaşi cote ca şi anul trecut”, a declarat primarul.

Citeste și:  România va închide peste 30 de puncte de frontieră terestre de la 1 ianuarie 2025

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.