Peste 500 de hectare de teren afectate de arderi necontrolate la nivel naţional, în ultimele 24 de ore

Peste 500 ha de teren au fost afectate de arderile necontrolate, joi, în urma a 89 de incendii produse la nivel naţional, informează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), potrivit Agerpres.

Vineri, de IGSU, pompierii militari au efectuat, în ultimele 24 de ore, 1.766 de intervenţii, dintre care 144 au fost pentru stingerea incendiilor înregistrate la nivel naţional. Din totalul incendiilor, 89 au fost pentru lichidarea flăcărilor provocate de arderi necontrolate, fiind afectată o suprafaţă de 523 de hectare de teren.

În intervalul de timp amintit, echipajele SMURD au acordat asistenţă medicală pentru 1.400 de persoane aflate în dificultate.

De asemenea, echipaje operative au intervenit în 200 de situaţii referitoare la protecţia comunităţilor şi bunurilor acestora.

Citeste și:  Reuniunea de închidere a Programului România-Ucraina 2014-2020

O atenţie sporită a fost acordată accidentelor rutiere. Echipajele de descarcerare au acţionat în cinci situaţii pentru extragerea victimelor blocate în autoturisme.

Totodată, joi, pentru protecţia populaţiei, au fost transmise zece mesaje de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT, semnalând prezenţa animalelor periculoase în judeţele Argeş, Buzău, Covasna, Harghita, Mureş, Prahova şi Suceava.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.