Festivalul Lumini Sonore by Ozana Barabancea aprinde vara la Hârșova

Ediția estivală a Festivalului “Lumini Sonore” by Ozana Barabancea promite o explozie de muzică și talent în inima Dobrogei. Evenimentul va avea loc pe data de 6 iulie 2024, la Casa de Cultură din Hârșova, județul Constanța. Mai mulți tineri artiști brașoveni s-au înscris în cadrul festivalului și își vor evidenția talentul muzical pe scena din Hârșova.

Festivalul, cunoscut pentru promovarea tinerelor talente și a iubirii pentru muzică, aduce în fața publicului o varietate de genuri muzicale, de la pop și muzică clasică la muzică populară și jazz.

Ozana Barabancea, renumita cântăreață de jazz și inițiatoarea festivalului, își exprimă entuziasmul pentru această ediție specială: „Suntem încântați să aducem Lumini Sonore în frumoasa localitate Hârșova. Ne propunem să oferim o experiență muzicală de neuitat tuturor participanților și să descoperim noi talente remarcabile.”

Citeste și:  Programul Festivalului Monodramei Independente 2024 | Centrul Cultural Reduta, între 11-13 octombrie
Foto. Ozana Barabancea & Dragoș Popa

Brașoveanul Dragoș Popa, Președintele Centrului Artist pentru Artă: Suntem bucuroși să ducem acest festival de renume în orașul Hârșova și să oferim publicului o experiență artistică de neuitat. Ediția estivală va fi o sărbătoare a muzicii, dansului și a altor forme de exprimare artistică, sub semnul creativității și al pasiunii.

Ediția estivală a festivalului aduce și câteva surprize speciale, inclusiv un recital al artistei Ozana Barabancea, pe data de 5 iulie, ora 18.30, la Casa de Cultură Hârșova.

Pentru mai multe informații despre programul festivalului, juriu și modalitățile de participare, puteți vizita site-ul oficial al festivalului: aici.

Evenimentul este organizat de Centrul Artist pentru Artă și Ring Arte Media, în parteneriat cu Casa de Cultură Hârșova.

Citeste și:  Expoziția City Lights, la Apollonia MODERN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.