Ministrul Educației, mesaj către profesori, în pragul tezelor

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a transmis marţi un mesaj profesorilor, având în vedere perioada tezelor, exprimându-şi convingerea că aceştia vor realiza ”evaluări prietenoase”, pe care ”copiii să le înţeleagă şi să le întâmpine cu seriozitate şi confort”.

”Astfel, aflându-ne în perioada susţinerii tezelor, consecventă principiului pe care l-am expus în nenumărate rânduri, acela de a pune în centrul atenţiei elevul, vă rog să ne amintim cu toţii că: emoţiile sunt parte din viaţa şcolii şi copiii învaţă aici să le gestioneze; tranziţiile (clasa a V-a, clasa a IX-a) reprezintă o etapă importantă în viaţa fiecărui copil, ce necesită un sprijin la începutul şcolarităţii, pentru a le putea îmbunătăţi şansele de reuşită; şi, nu în ultimul rând, că la începutul de drum al formării noastre am învăţat că profesorul este definit de două trăsături fundamentale: vocaţie şi tact pedagogic, puse în slujba elevilor. Pentru toate acestea, dragi colegi, sunt convinsă că veţi realiza evaluări prietenoase, pe care copiii să le înţeleagă şi să le întâmpine cu seriozitate şi confort. Vă mulţumesc şi vă asigur de întreaga mea consideraţie pentru întreaga dăruire”, a scris ministrul pe Facebook.

Citeste și:  S-a terminat Yellowstone: ce urmează?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.