A șaptea ediție Jazz in the Park Competition, gata de start!

Jazz in the Park Competition, ediția cu numărul VII, aduce în Parcul Central din Cluj-Napoca tinere talente care vor face atmosferă și vor încerca să cucerească publicul. 13 tinere trupe din 10 țări sunt finalistele celei de-a VII-a ediții a concursului internațional care va avea loc în 5-7 iulie 2024: Abel Marton Nagy’s Cosmos Band (Austria), Anna Hauss (Germania), Chief’s Condition (Olanda), daoud (Franța), David Luca Quartet , Jazz Family Trio „ShekBand” (Ucraina), kitti (Scoția), Lyder Røed Quintet  (Norvegia), MAGRO (Germania), Nonconformist Anthology (România), Răzvan Cipcă Trio (România), Subconscious Trio  (Italia) și Zouratie Kone Trio  (Belgia). Acești artiștii au fost aleși dintr-un număr record de înscrieri la competiție: 246 de trupe din 39 de țări.

Alin Vaida, fondator Jazz in the Park: Din multe puncte de vedere, concursul Jazz in the Park e un eveniment important, poate chiar mai important decât festivalul. Atenția pe care o acordăm trupelor tinere e importantă în dezvoltarea industriei și în descoperirea noilor talente. Imaginați-vă cum ar fi să participați la un eveniment cu intrare liberă, fără constrângeri, la viitorii Beatles sau noul Quincy Jones? E necesar să susținem tinerele talente și să le creăm un cadru. Iar la asta putem participa toți, organizatori, producători, sponsori, media și public.

Pe lângă tinerele talente care vor concura în cadrul concursului, în Parcul Central din Cluj-Napoca vor cânta, în fiecare seară a evenimentului, invitați speciali. Celebrul pianist și compozitor cubanez Roberto Fonseca va veni în România special pentru Jazz in the Park Competition. Finalul zilei de sâmbătă va fi așadar o seară de dans pe ritmuri de mambo, rumba și bolero, combinate cu ritmuri vibrante de jazz. Vineri seara atmosfera va fi întreținută de concertul Elenei Mîndru, una dintre cele mai valoroase artiste ale jazzului european care anul acesta este și membru al juriului, iar duminică seara vor urca pe scena mare din Parcul Central, din nou, trupa Klawo, câștigătorii Jazz in the Park Competition 2023. Pe lângă aceștia, pe scena invitaților speciali vor mai cânta: Corto.Alto, 7th SENSE și Răzvan Florescu Quartet.

Citeste și:  Ce înseamnă frauda la vot?

Harta evenimentului a fost regândită și mărită astfel că, din acest an, concurenții vor avea o scenă dedicată lângă Universitatea de Artă și Design din Parcul Central. Scena mare a evenimentului va rămâne în capătul aleii centrale a parcului.

Denisa Dan, manager Jazz in the Park Competition: ”Jazz in the Park Competition este modul nostru de a susține tinerii muzicieni de jazz. Nivelul competiției din acest an este impresionant: aproape 250 de trupe din 39 de țări au dorit să vină la Cluj! Îi vom asculta pe cei 13 finaliști și vă garantăm că veți fi impresionați. Cu sprijinul partenerilor noștri și un line-up variat de activități, vă promitem un adevărat festival în care jazzul și experiențele se îmbină perfect. Așadar, vă așteptăm cu drag să ne treceți pragul!”

PROGRAM JAZZ IN THE PARK COMPETITION 2024:

Vineri, 5 iulie

Competition Stage:

  • 16:30: Răzvan Cipcă Trio
  • 17:40: Nonconformist Anthology
  • 18:50: Magro
  • 20:00: Chief’s Condition

Special Guests  Stage:

  • 20:45: Corto.Alto
  • 22:10: Elena Mîndru

Vinyl Stage:

  • 14:00: Audiție vinyl-uri curatoriate de Melomelanj
  • 15:00: Micar
  • 17:00: Sugar (MeloMelanj) & Dubase (LazyHour)
  • 21:00: Blanilla

Jam Session:

  • 21:00: Music Hub & Competition Artists. Locație: Music Lounge by BRD
  • 23:30: Competition & Local Artists. Locație: Colin’s Gastro Pub

Sâmbătă, 6 iulie

Competition Stage:

  • 16:30: Jazz Family Trio „ShekBand”
  • 17:40: Lyder Røed Quintet
  • 18:50: Subconscious Trio
  • 20:00: Anna Hauss

Special Guests  Stage:

  • 20:45: 7th Sense
  • 22:10: Roberto Fonseca

Vinyl Stage:

  • 14:00: Audiție vinyl-uri cu Melomelanj
  • 15:00: Rogvaiv (LazyHour) & D’Jhu (MeloMelanj)
  • 20:00: Electors

Jam Session:

  • 21:00: Music Hub & Competition Artists. Locație: Music Lounge by BRD
  • 23:30: Competition & Local Artists. Locație: Colin’s Gastro Pub

Duminică, 7 iulie

Competition Stage:

  • 15:40: Abel Marton Nagy’s Cosmos Band
  • 16:50: Zouratié Koné TRIO
  • 18:00: kitti
  • 19:10: daoud
  • 20:20: David Luca Quartet

Special Guests  Stage:

  • 20:00: Răzvan Florescu Quartet
  • 21:00: Gala de decernare a premiilor Jazz in the Park Competition
  • 22:00: Klawo

Vinyl Stage:

  • 14:00: Dubik
  • 17:00: Puiu
  • 20:00: Wax on Fridays
Citeste și:  Influenceri plătiți să facă propagandă electorală pe TikTok. Când devine ilegală campania politică din online?

Jam Session:

  • 21:00: Music Hub & Competition Artists. Locație: Music Lounge by BRD
  • 23:30: Competition & Local Artists. Locație: Colin’s Gastro Pub

Pe lângă concerte, Parcul Central din Cluj-Napoca va arăta ca odinioară, când festivalul câștiga premiul de Best Small Festival in Europe: cu multe activități cu și despre muzică, un ”line-up gastronomic” atent selecționat și o zonă dedicată vinurilor. Copiii vor avea și ei parte de experiențe speciale, în cadrul unei zone dedicate lor.

PREMIILE Jazz in the Park Competition 2024:

Cei 13 finaliști vor cânta în fața a mii de oameni și se vor bucura de o atmosferă de festival. Valoarea totală a premiilor pentru câștigători depășește 35.000 de euro. Câștigătorii Jazz in the Park Competition 2023 vor fi anunțați duminică, la ora 21.00, pe scena principală. Finaliștii vor primi puncte pentru: calitatea interpretării, coeziunea trupei, interacțiunea cu publicul, respectarea timpilor alocați și originalitatea muzicii. Juriul din acest an va fi format din: vocalista și compozitoarea Elena Mîndru, jurnalistul de radio Bogdan Roșca-Zăsmencu, liderul și pianistul formației JazzyBIT, Teodor Pop și stage managerul Jazz in the Park, Horea Marc.

  • Premiul 1: 5.000 euro și invitația de a susține un concert în cadrul festivalului Jazz in the Park în perioada 30 august -1 septembrie 2024 – premiu oferit de BRD – Groupe Société Générale
  • Premiul 2: 3.000 euro – premiu oferit de Purcari
  • Premiul 3: 1.000 euro – premiu oferit de platforma iabilet.ro 
  • Premiul pentru cea mai bună formație românească din competiție: 1.000 euro;
  • Premiul pentru cea mai valoroasă compoziție: 500 euro – premiu oferit de Meze Audio
  • Trei (3) mențiuni pentru cei mai buni muzicieni: 500 euro – premiu oferit de Audio-Technica
  • Premiul publicului: –  premiu oferit de PPC

PREMIUL PUBLICULUI. Fanii pot să voteze finalistul preferat

Cei care vor veni la Jazz in the Park Competition vor avea un cuvânt important de spus anul acesta. Ei vor putea vota, cu note de la 1 la 10, reprezentanția artiștilior finaliști. Pentru asta, fanii trebuie să vină la eveniment și să îi asculte live. După fiecare concert, pe ecranul scenei principale, va apărea un QR code care, accesat, va duce la formularul de vot pentru cei care tocmai au cântat. Toți cei care și-au exprimat astfel votul vor intra automat în tragerea la sorți pentru premiul de fidelitate: un abonament dublu la Jazz in the Park Festival 2024 și două tricouri Jazz in the Park.

Citeste și:  Mergi la vot? Ce nu ai voie să faci în cabină

Fondul Jazz in the Park revine!

Ca de obicei, intrarea la eveniment va fi gratuită. În cadrul concursului, publicul participant va putea însă susține inițiativele culturale ale organizatorilor, cumpărând biletul neobligatoriu și contribuind la Fondul Jazz in the Park, care va fi relansat în cadrul evenimentului.  Această campanie a debutat în 2015 și a fost activă până în 2020, timp în care s-au strâns și au fost donați peste 100.000 euro în comunitate.

Jazz in the Park Competition a revenit în forță în 2023

Jazz in the Park Competition a revenit în 2023 după câțiva ani de pauză, ca un eveniment matur. Din totalul de 212 aplicanți, trupa Klawo din Polonia a fost marea câștigătoare a celei de-a șasea ediții, iar acum vor cânta din nou la eveniment, ca invitați speciali.

Jazz in the Park Competition își propune să descopere trupe talentate de jazz din toată lumea și să le facă cunoscute. Evenimentul ajunge anul acesta la cea de-a VII-a ediție.

DESPRE JAZZ IN THE PARK

Jazz in the Park este organizat de Fapte, o organizație care dezvoltă oameni și comunități prin evenimente culturale. Calendarul din 2024 include două mari festivaluri organizate în Cluj-Napoca, precum și o expoziție muzicală:

· Jazz in the Park Competition | Parcul Central “Simion Bărnuțiu” | 5-7 iulie

· Jazz in the Park Festival | Parcul Etnografic ”Romulus Vuia” | 30 august-1 septembrie

· Music Gallery | Muzeul de Artă din Cluj-Napoca | 4 – 26 octombrie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.