Gafă incredibilă: Conducerea Coronei Brașov a autorizat ‘dopajul’

În așteptarea reacțiilor oficiale din partea ANAD, FR de Handbal și clubul Corona Brașov pe marginea scandalului de doping de la Brașov, informațiile continuă să se multiplice în lumea handbalului, potrivit Mediafax.

Conform ProSport, gruparea de la poalele Tâmpei a autorizat acele proceduri interzise. Există date că terapia intravenoasă prin laser a fost realizată în mai multe ocazii. Mai mult, oameni specializați de la clinica din Brașov cu care clubul Corona avea o colaborarea obișnuiau să vină și la sală pentru efectuarea procedurilor. Deocamdată, clubul Corona Brașov nu a vorbit oficial pe această temă.

Președinteșle clubului, Liviu Dragomir, a ajuns la București, fiind chemat la Federația Română de Handbal pentru explicații. Naționala pleacă mâine la Campionatul Mondial, iar o decizie în privința jucătoarelor de la Corona Brașov. Daria Bucur, Eliza Buceschi, Cristina Laslo și Bianca Bazaliu, dacă vor face deplasarea sau nu, trebuie luată chiar marți.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

”Nu vreau nici să cert, nici să acuz pe nimeni, fetele astea fac o treabă bună, au peformanțe. Asta ne-a interesat pe noi, să avem o strategie care să producă rezultate. Să ne lămurească cei care sunt responsabili, bănuiesc că de asta sunt unii medici, fie preparatori, fie antrenori, fie responsabili ai clubului. Cred că au făcut și fac ceea ce este necesar să lămurească lucrurile.”, a declarat primarul Brașovului pentru ProSport.

Primarul Brașovului spune că toate aceste reguli interzise de WADA ar trebui cunoscute de personalul medical. ”Ca să mă ia prin surprindere acest caz, trebuie să cunosc regulamentul. Eu nu cunosc detaliile, motiv pentru care nu vreau să intru prea mult în amănunte. Nu este un domeniu la care să mă pricep. Dar dacă sunt regulamente, reguli care spun clar că așa da, așa nu, ar trebui să fie cunoscute în primul rând de către cei din domeniul medical.” .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.