Se fac noi angajări în Poliția Română. Peste 1.000 de posturi sunt scoase la concurs

Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă.

Înscrierile se fac on-line, până la data de 05 iulie a.c., ora 16.00, inclusiv în zilele nelucrătoare. Dosarul de înscriere trebuie să fie complet până la această dată, ulterior, nemaiputând fi depuse documente.

Posturile scoase la concurs sunt în specialitățile acţiuni speciale, analiza informațiilor, arme, explozivi și substanțe periculoase, cabinet, cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative, cercetarea şi prevenirea criminalității, combaterea criminalității organizate, comunicații și informatică, cooperare polițienească internațională, criminalistică, financiar, implementarea proiectelor, informare şi relaţii publice, investigarea criminalității economice, investigații criminale, logistică, operațiuni speciale, ordine publică, pregătire profesională, protecţia animalelor, protecția martorilor, psihosociologie, relații cu publicul, relații internaționale, resurse umane, rutieră, siguranță școlară, structura de securitate, transporturi, reţinere şi arestare preventivă și învățământ.

Citeste și:  Influenceri plătiți să facă propagandă electorală pe TikTok. Când devine ilegală campania politică din online?

Informații complete cu privire la posturile existente, programul înscrierilor, condițiile de participare, documentele necesare și modalitățile de desfășurare a concursurilor se regăsesc pe site-ul https://hub.mai.gov.ro/, secțiunea Carieră MAI.

În data de 20 iulie a.c., se va desfășura proba eliminatorie de evaluare a performanței fizice, respectiv proba practică, pentru candidații înscriși la una dintre următoarele specializări: acţiuni speciale, informare şi relaţii publice, operațiuni speciale, pregătire profesională și relații internaționale, urmând ca la data de 27 iulie, pentru specializările expuse, să fie organizată proba scrisă, de tip test grilă.

Pentru toate celelalte specializări, la data de 20 iulie 2024, va fi desfășurată proba scrisă, de tip test grilă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.