În ultima perioadă, mai multe zboruri au fost anulate sau au suferit întârzieri considerabile, afectând planurile de călătorie a zeci de mii de pasageri. Potrivit datelor emise de agenția de turism online Vola.ro, în iunie au fost cu 47% mai multe întârzieri și anulări de zbor în comparație cu luna mai. Din totalul zborurilor rezervate prin platformă în iunie, 11% au avut întârzieri declarate oficial, iar numărul anulărilor s-a dublat față de luna precedentă.
Deși au existat întârzieri și anulări pe multiple rute, cele mai afectate au fost zborurile spre și dinspre principalele orașe europene, cum ar fi Londra, Paris sau Milano. Acestea se numără printre cele mai aglomerate huburi europene: sunt destinațiile care au cele mai multe zboruri, din și spre toate colțurile lumii, motiv pentru care apar aici, în special în plin sezon, și cele mai multe situații problematice cu zborurile.
Cum arată situația la început de vară: aglomerație în toată Europa, dar mai puține anulări și întârzieri față de anii precedenți momentan
La începutul sezonului estival, a crescut numărul zborurilor anulate și întârziate în comparație cu lunile de primăvară, însă datele arată că situația se prezintă mai bine acum față de anii trecuți, când recordul anulărilor și al întârzierilor în această perioadă ajunsese la 30%.
În același timp, specialiștii Vola.ro îi sfătuiesc pe călători să-și ia măsuri de precauție și asigurări pentru a beneficia de rezolvări rapide în cazul situațiilor neprevăzute din aeroporturi. Aceștia atrag atenția asupra faptului că iunie a fost doar începutul sezonului estival, dar că iulie și august vor fi și mai aglomerate. În general, companiile aeriene care operează un număr mare de zboruri cu rute diversificate, cum este și cazul celor low-cost, se confruntă și cu cele mai multe situații care îngreunează traficul aerian.
Care sunt motivele întârzierilor și anulărilor de zboruri?
Fiind în plin sezon estival și cu mai multe competiții sportive în desfășurare în Europa, traficul aerian a crescut, ceea ce înseamnă că sunt mai multe zboruri și mai mulți pasageri de gestionat în comparație cu alte luni din an. Întârzierile, chiar și mici, din prima parte a dimineții, pot modifica planificarea pentru întreaga zi, afectând sistemul de control al traficului aerian și organizarea aeroportului, situație care duce, în cele din urmă, la întârzieri de zbor.
O altă cauză a problemelor din această perioadă este lipsa personalului specializat: atât aeroporturile, cât și companiile aeriene se confruntă cu un deficit de personal, astfel că echipele actuale nu reușesc să facă față cererii atât de mari din timpul verii. Pe lângă asta, pot exista și defecțiuni tehnice ale aeronavelor sau provocări operaționale (prea puține aeronave disponibile, modificări ale orarului de zbor) care declanșează reacții în lanț și au un impact semnificativ asupra bunei desfășurări a unei călătorii.
Nu în ultimul rând, este important să ținem cont și de condițiile meteorologice din această perioadă. În ultimele săptămâni, Europa a trecut prin mai multe fenomene extreme, de la furtuni puternice la valuri de caniculă și incendii, care au perturbat inclusiv traficul aerian..
Vola.ro: ce pot face pasagerii pentru a călători fără griji vara aceasta?
Pentru pasagerii afectați de întârzieri și anulări de zboruri, Vola.ro oferă suport și asistență în găsirea și achiziționarea unor curse alternative, atât online, cât și în birourile deschise în aeroporturile din București, Cluj-Napoca, Timișoara și Bacău. De asemenea, pentru clienții care au dreptul la compensații în situația în care există zboruri cu o întârziere mai mare de 3 ore, Vola.ro oferă asistență standard și facilitează comunicarea cu serviciile specializate în asigurarea despăgubirilor.
În același timp, Vola.ro pune la dispoziția clienților mai multe produse menite să le ofere acestora un plus de siguranță în ceea ce privește călătoriile lor. Vola Trip Protect, unul dintre cele mai populare servicii, asigură zboruri alternative gratuite în cazul unor întârzieri, anulări sau modificări ale zborului inițial. Vola Fast Refund oferă rambursare în 24 de ore pentru zborurile anulate sau modificate (în numerar sau prin voucher).
De suport beneficiază și clienții care nu adaugă serviciile Trip Protect sau Fast Refund: Vola.ro oferă asistență în găsirea zborurilor alternative din propunerile companiilor aeriene, dar și asistență la rambursare pentru zborurile anulate sau modificate, în termenul oferit de compania aeriană, de obicei, 30-60 de zile.