Festivalul „La noi la Victoria veniți!” va polariza și în acest an atenţia locuitorilor din orașul Victoria şi din împrejurimi

Festivalul „La noi la Victoria veniți!” va polariza și în acest an atenţia locuitorilor din orașul Victoria şi din împrejurimi. În organizarea Primăriei și a Consiliului Local Victoria, manifestarea se va desfășura duminică, 28 iulie, la stadionul din localitate. Tema festivalului este „Victoria înseamnă acasă”, intenţia organizatorilor fiind aceea de a crea o comunitate familială în spațiul public al orașului.

„Vrem să recreăm sufrageria de acasă pe stadion, în aer liber, unde să-i invităm pe toți cetățenii orașului – copii, părinți, bunici, și mai ales persoanele singure, să iasă din casă şi să petreacă un timp de calitate împreună, în compania muzicii, să socializeze, să redescopere vechi prietenii și, de ce nu, să lege noi prietenii sau să se bucure pur și simplu unii de ceilalți. Exact cum face o familie care se adună în jurul mesei din sufragerie, așa ne dorim să strângem comunitatea noastră şi fiecare să simtă că face parte din familia orașului”, se spune în prezentarea făcută evenimentului.

Citeste și:  Ce înseamnă frauda la vot?

Începând cu ora 12:00, localnicii şi turiştii vor fi invitaţi să observe detaliile orașului și ale zonei înconjurătoare cu ajutorul unui telescop amplasat în turnul Bisericii „Sf. Împărați Constantin și Elena”. Totodată vor fi organizate o masă rotundă cu tema „Victoria înseamnă acasă”, ateliere creative și recreative pentru copii, părinți, bunici și prieteni, iar seara se va încheia în compania muzicii și a dansurilor populare.

De la ora 19:00, vor încânta publicul ansamblul folcloric „Cindrelul – Junii Sibiului”, soliştii Mihai Teacă, Geanina Gavrilă şi Răzvan Năstăsescu, invitatul special al festivalului fiind îndrăgitul interpret Ionuț Fulea.

Programul festivalului:

🚩 12:00 Observator Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”

Citeste și:  Ce pățești dacă împiedici pe cineva să voteze?

🚩 15:00 Stadion – Ateliere de pictură şi citit poveşti

🚩 15:30 Stadion – Conferinţa de deschidere a Festivalului „La noi la Victoria veniţi”

🚩 15:30 Stadion – Masă rotundă „Victoria înseamnă Acasă”

🎶 Spectacol folcloric la stadion:

🎼 19:00 Ansamblul Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”, solişti: Mihai Teacă, Geanina Gavrilă, Răzvan Năstăsescu

🎼 21:00 Ionuţ Fulea şi Grupul Instrumental „Codru de România”

Evenimentul este susţinut financiar de Consiliul Judeţean Braşov cu suma de 30.000 de lei în cadrul Programului pentru finanţarea nerambursabilă din bugetul propriu al judeţului pe anul 2024 a proiectelor culturale realizate de autorităţi şi instituţii publice locale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.