Aproape 500 de persoane semnalate în Sistemul Informatic Schengen, depistate în România într-o săptămână

În perioada 19 – 25 iulie 2024, polițiștii români și partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat 653 de persoane, 55 de autovehicule și 54 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen.

Astfel, au fost localizate pe teritoriul țării noastre 499 de persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informații prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Inspectoratul General al Poliției Române.

Polițiștii români au pus în aplicare 17 mandate europene de arestare, au depistat 59 de persoane semnalate de către statele membre ca având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen, 198 de persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară și 5 persoane care erau semnalate ca dispărute de către partenerii din statele Schengen.

Citeste și:  Mergi la vot? Ce nu ai voie să faci în cabină

De asemenea, de pe teritoriul României, au fost ridicate 39 de documente, fiind găsite și 52 de autovehicule căutate de partenerii din spațiul Schengen, pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.

Totodată, 154 de persoane căutate de autoritățile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informații prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Inspectoratul General al Poliției Române.

Dintre acestea, 29 erau urmărite de Poliția Română, în baza unor mandate europene de arestare, 23 erau semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen, alte 15 persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar 9 erau semnalate dispărute de către autoritățile române.

Citeste și:  Influenceri plătiți să facă propagandă electorală pe TikTok. Când devine ilegală campania politică din online?

Totodată, partenerii străini au descoperit pe teritoriul lor 15 de documente și 3 autovehicule căutate de autoritățile române, în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale.

Reamintim că, începând cu data de 31.03.2024, momentul aderării României la Spațiul Schengen, cu frontierele aeriene și maritime, pasagerii care au intrat în țară venind din state Schengen sau au plecat către țări Schengen nu au mai fost supuși controlului documentelor de călătorie, în mod sistematic, însă, prin intermediul aplicației eDAC, polițiștii pot efectua verificări, atunci când situația o impune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.