Ceremonie militară cu ocazia Zilei Imnului Național al României, în Piața Tricolorului

Viceprimarul Sebastian Rusu a participat astăzi, alături de oficialități civile și militare, la ceremonia militară prilejuită de sărbătorirea Zilei Imnului Național al României, care a avut loc în Piața Tricolorului.

Ziua imnului național al României – „Deșteaptă-te române!”, simbol al unității Revoluției Române de la 1848, este sărbătorită an de an la 29 iulie, dată la care, în anul 1848, ”Deșteaptă-te române!” a fost cântat pentru prima dată.

În varianta oficială, la originea imnului național al României se află poemul patriotic ”Un răsunet”, scris de Andrei Mureșanu și publicat pentru prima dată în numărul 25 din 21 iunie 1848 al suplimentului ”Foaie pentru minte, inimă și literatură”, pe o melodie culeasă de Anton Pann.

Citeste și:  Bilete în vânzare pentru concertele André Rieu: trăiește magia muzicii live, în 2025, la BTarena, Cluj-Napoca

Potrivit altor surse, melodia a fi de fapt adaptată de George Ucenescu, elev al lui Anton Pann.
Ziua Imnului Național al României a fost instituită în anul 1998, prin Legea nr. 99/1998, care prevede că această zi va fi marcată de către autoritățile publice și de către celelalte instituții ale statului, prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative cu caracter evocator și științific, în spiritul tradițiilor poporului român, precum și prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităților Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.