După ce devenise primul înotător român care a cucerit aurul mondial la seniori și primul înotător român din toate timpurile dublu campion mondial, David este de ieri și primul înotător român (masculin) care cucerește aurul olimpic.
David a fost și cel mai tânăr campion mondial din istoria natației, cel mai tânăr sportiv din lume care a coborât sub 47 de secunde la 100 m liber, al doilea înotător din lume care a câștigat probele de 100 și 200 m liber la aceeași ediție a Mondialelor, cvadruplu campion european, ultimele două titluri europene fiind cucerite chiar anul acesta. A reușit „dubla de aur” (în probele de 100 şi 200 m liber) de patru ori: la Mondialul de seniori și juniori și la Europeanul de juniori și de seniori.
„Am și avut lacrimi în ochi de emoții, la imn, la interviuri. De la 9 ani am visat la acest moment și m-am pregătit pentru el. Am făcut o cursă bună, dar grea, pe ultimii 50 m am simtit adversarii lângă mine. Vreau să le mulțumesc celor care m-au susținut, dar și celor care nu au crezut în mine. Sunt bucuros, habar nu am ce va fi la 100 m liber! „, a povestit David ieri, după marea finală de la Paris (sursa COSR).
România va fi cunoscută în lume în deceniile care urmează și pentru performanțele lui David, care vor rămâne în istorie. Este deja, la nici 20 de ani, un erou al sportului românesc.
Imaginile zilei de ieri, via Comitetul Olimpic și Sportiv Român, zi în care David Popovici a spart gheața pentru tricolori, deschizând drumul medaliilor. Ziua Imnului Național, când imnul României s-a auzit la Paris, în fața întregii lumi, grație performanței lui David Popovici. Azi concurează din nou. Hai, România!