JO 2024: Pentru Elizabeta Samara și Eduard Ionescu, la tenis de masă, ziua de ieri nu a decurs așa cum și-ar fi dorit

Pentru Elizabeta Samara și Eduard Ionescu, la tenis de masă, ziua de ieri nu a decurs așa cum și-ar fi dorit. Experimentata Eliza Samara, aflată la a cincea participare la Jocurile Olimpice, a pierdut meciul cu Cheng I-Ching (cap de serie 7), din Taipeiul Chinez, iar tânărul Eduard Ionescu, debutant la Paris 2024 și mezin al delegației României de tenis de masă, nu a reușit să treacă de Kao Cheng-Jui (#32 mondial), tot din Taipeiul Chinez, ambii oprindu-se printre primii 32 de jucători ai probelor de simplu feminin și masculin.

Round of 64 Singles , Paris 2024 Olympic Games, South Paris Arena 4, 27 July – 10 August 2024

„Prezența lor la Paris, într-un sport dominat de sportivii asiatici, și accesul între primii 32 de sportivi ai lumii reprezintă o performanță pentru care îi felicităm. Pentru efortul depus, pentru luptă și pentru dorința de a câștiga, le mulțumim! Mult succes în competițiile care urmează!”, a transmis Agenția Națională pentru Sport.

Citeste și:  Cu ce se ocupă, de fapt, parlamentarii României?

Eliza rămâne în cursa pentru medalii alături de echipa feminină, primul meci fiind programat luni, 5 august, de la ora 21:00, în compania Indiei.

Hai, România! 🇷🇴

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.