Papiloma Party – o cercetare artistică interdisciplinară despre HPV

Asociația Șangri-La Artistic Ground a început ieri o serie complexă de activități dedicate creșterii gradului de conștientizare în rândul publicului a riscurilor de sănătate prezentate de virusul HPV, cât și a posibilităților de prevenție care există, prin proiectul artistic Papiloma Party.

Inițiatoarea proiectului – regizoarea și scriitoarea Alina Pietrăreanu – a reunit o echipă interdisciplinară de artiști pentru crearea unui spectacol multimedia despre HPV, cu premiera la final de octombrie, în spațiul /SAC Malmaison. Proiectul cuprinde, pe lângă spectacol, și ateliere în licee, dezbateri publice și o platformă online de dialog și informare. La începutul lunii august s-a lansat platforma de dialog și informare a proiectului, care constă în grupul de Facebook dedicat – HPV Community.

„Pentru că știm cât de important este, atunci când afli că ai HPV, să găsești informații sigure, dar și o comunitate care să te sprijine și să nu te judece, am decis să creăm acest loc de întâlnire virtual în care să se regăsească ultimele informații despre virus și vaccin, poveștile altor persoane care au trecut prin asta, recomandări de artă cu aceeași temă, dar nu în ultimul rând, un cadru de dialog safe cu alte persoane. Dacă totul merge bine, ne gândim și la eventuale întâlniri fizice cu comunitatea.”, spune Alina Pietrăreanu.

Citeste și:  Premii în valoare de 2.000 și 5.000 de lei pentru fiecare absolvent care a obținut media 10 la examenele naționale din 2024

În ceea ce privește spectacolul, acesta va avea la bază povești reale, strângând peste 30 de mărturii de la persoane care au HPV, și va îmbina arta performativă cu noile tehnologii de mapare corporală cu senzori de mișcare, dar și cu arta 3D.

România este pe primul loc în Europa ca număr de victime ale HPV, cu 8,45 milioane de femei expuse riscului de cancer de col uterin, provocat în proporție de 84,7% de tulpinile 16 și 18 ale acestui virus. Statisticile sunt cu atât mai îngrijorătoare cu cât există deja un vaccin anti-HPV care neutralizează aceste tulpini și multe altele. Și totuși, consecința directă a lipsei de informație duce la mii de morți anuale care ar putea să fie prevenite. Reunind specialiști, artiști și public într-o serie de evenimente, proiectul Papiloma Party este conceput să ajute la conștientizarea și destigmatizarea bolilor cu transmitere sexuală, cu focus pe HPV, mai ales că, de anul acesta, vaccinul se poate găsi și gratuit sau compensat pentru femei.

Citeste și:  USR propune lege prin care universitățile să asigure 75% din locurile pentru stagii de practică studenților

Echipa Papiloma Party este compusă din Alina Pietrăreanu – regizoare și dramaturgă, Cabiria Morgenstern, – producător creativ, Oana Rotaru, Bianca Marinescu și Anastasia Nane – performere, Andreea Novac – coregrafă, Sofia Zadar – creatoare a universului sonor și muzical, datejuice –  artistă 3D, Ciprian Făcăeru – scenograf new media.

Arta contemporană trebuie să își asume responsabilitatea de a comunica despre subiecte arzătoare. Arta poate salva vieți într-o manieră cât se poate de pragmatică.

Detalii despre proiect se găsesc pe site: www.ecosistemfestival.com la secțiunea Proiectele Șangri-La.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.