Comunicat de presă – Deputat PNL Mara Mareş

Depun un proiect de lege prin care studenţii pe locurile „cu plată” să aibă aceeaşi taxă din primul până în ultimul an de facultate. Iniţiativa aparţine Tineretului Naţional Liberal

„La ora actuală, valoarea taxelor pentru un student aflat pe locurile „cu plată” poate varia de la an la an. De exemplu, dacă un student începe facultatea cu o taxă de 2500 de lei în anul I, taxa acestuia poate să ajungă, gradual, chiar şi la 4000 de lei în ultimul an de facultate. De aceea, pornind şi de la exemplele altor state europene, voi iniţia un proiect de lege prin care taxele de studiu să rămână la aceleaşi valoare pe tot parcursul facultăţii. Dorim ca un student care parcurge un ciclu de studii fără întreruperi să ştie încă din anul I că, timp de 4 ani, va trebui să plătească aceeaşi taxă de studiu. De exemplu, dacă pentru anul I un student aflat pe locurile „cu plată’ plăteşte o taxă de 3.000 de lei, atunci ne dorim ca în anul III sau IV, în cazul său, valoarea taxei de studiu să fie tot de 3.000 de lei”.

Mara Mareş a anunţat şi că va iniţia o petiţie online pentru cei care doresc să-şi anunţe sprijinul pentru iniţiativa legislativă:

„Este un proiect de lege realizat de Tineretul Naţional Liberal, de membrii organizaţiei şi pe care îl voi depune eu în Parlament, în calitate de preşedinte al TNL. Avantajele sunt numeroase. În primul rând, iniţiativa va permite o mai bună planificare a finanţelor studentului şi, după caz, ale familiei acestuia. În al doilea rând, iniţiativa va preveni cazurile în care, ulterior creşterii taxelor, studenţii şi-ar putea abandona studiile din motive financiare. În plus, stabilirea taxelor pentru întregul ciclu de studii va genera stabilitatea necesară apariţiei şi dezvoltării unor intrumente juridico-financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor cu studiile, aşa cum se practică în statele civilizate. Sper că voi obţine sprijinul tuturor colegilor din Parlament pentru adoptarea acestui proiect legislativ şi de asemenea, voi lansa o petiţie online pentru toţi cei care doresc să susţină această iniţiativă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.