Studiu: Vorbirea fluentă a unei limbi străine, mai multă încredere în propria persoană

Experiența este principalul atu pe care cred candidații că îl au în ochii unui potențial angajator atunci când se află în căutarea unui job. 55,1% dintre participanții la cel mai recent sondaj derulat de eJobs.ro au pus experiența pe primul loc într-un top al punctelor forte, fiind urmată, la distanță considerabilă (8,4%) de carismă, potrivit propriilor evaluări. Flexibilitatea, inteligența emoțională, creativitatea și studiile absolvite sunt alte argumente pe care mizează atunci când se află în căutarea unui job și despre care cred că le oferă un avantaj competitiv în fața altor candidați care aplică pentru același loc de muncă.

„Sunt destul de mulți candidați care nu își pot face propria evaluare, nu știu care sunt acele calități pe care le dețin și care îi pot ajuta în obținerea unui job. Unii dintre ei spun că acest lucru se întâmplă tocmai pentru că nu știu nici care sunt competențele pe care le caută angajatorii și, prin urmare, nu își pot face o idee clară despre cât de utile le sunt, în mod real, abilitățile pe care le au”, spune Ana Călugăru, Head of Communications în cadrul eJobs.ro, liderul pieței de recrutare online din România.

Citeste și:  Influenceri plătiți să facă propagandă electorală pe TikTok. Când devine ilegală campania politică din online?

De cealaltă parte, a competențelor pe care nu le au, dar care i-ar ajuta să fie mai atrăgători în ochii unui nou angajator, 35,5% spun că se simt dezavantajați de faptul că nu vorbesc fluent cel puțin o limbă străină de circulație internațională. 28,4% nu au suficientă încredere în ei înșiși, iar asta îi face să piardă teren în discuțiile cu recrutorii, în timp ce 23,9% sunt de părere că ar avea mai multe șanse pe piața muncii dacă ar avea o specializare de nișă, iar numărul de candidați nu ar fi atât de mare. 17,4% spun că le lipsesc competențele digitale, iar 12,5% nu știu cum să facă managementul oamenilor. 11,3% recunosc că nu sunt suficient de flexibili și tot la fel de mulți că au lacune în ceea ce privește inteligența emoțională.

Citeste și:  Ce pățești dacă împiedici pe cineva să voteze?

„Dacă până nu demult vedeam lipsa experienței pusă pe primul loc în clasament, acum doar 4% dintre respondenți cred că ar putea avea probleme la angajare din acest motiv. Încep să înțeleagă că lipsa de experiență poate fi compensată prin abilități care cântăresc mai greu, precum cele digitale, creativitatea, flexibilitatea sau inteligența emoțională”, mai spune Ana Călugăru.

De altfel, tot candidații spun că, așa cum văd lucrurile, pentru angajatori cel mai mult contează abilitățile digitale, în acest moment. 32% cred că angajatorii caută, mai mult decât orice, oameni flexibili, dispuși să învețe, să facă reconversie sau să poată acumula cunoștințe din cât mai multe zone. 29,7% cred că vorbirea fluentă a unei limbi străine este foarte importantă pentru companii, urmată de capacitatea de a manageria o echipă și de creativitate. Vânzările, capacitatea de negociere și spiritul antreprenorial – abilități pe care în anii trecuți candidații credeau că angajatorii le caută în mod special -, sunt acum menționate de mai puțin de 20% dintre respondenți.

Citeste și:  Mergi la vot? Ce nu ai voie să faci în cabină

„Pe acest fond, al conștientizării faptului că există o asimetrie între abilitățile pe care ei le au și cele pe care le caută angajatorii, 47% dintre participanții la sondaj spun că plănuiesc să urmeze cursuri sau programe specializate pentru a dobândi competențe noi. 35% spun că și-ar dori să facă acest lucru, dar numai dacă ar fi gratuite sau plătite de angajator, iar 7% sunt indeciși din acest punct de vedere”, explică Ana Călugăru.

Întrebați dacă, în prezent, se află în căutarea unui loc de muncă, 47,6% au răspuns afirmativ. Pentru 38,8%, schimbarea job-ului nu este o prioritate, dar sunt deciși să aplice, în cazul în care ar apărea un opțiune mai bună. Doar 13,5% au spus că nu au în plan, sub nicio formă, să facă o schimbare profesională în perioada următoare.

Sondajul a fost realizat în perioada iulie-august 2024, pe un eșantion de 700 de respondenți.

În acest moment, pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România, sunt disponibile 22.000 de locuri de muncă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.