Jandarmii brașoveni au dus drapelul național pe Mont Blanc la 4.810 metri înălțime

După doi ani în care nu s-a arătat prietenos, în 2024 Mont Blanc (4.810 metri) i-a primit și i-a încântat cu măreția sa, dar și cu peisaje care le-au tăiat răsuflarea pe jandarmii brașoveni.

Echipa „Les Téméraires” a Jandarmeriei Brașov a dus drapelul național pe vârful pe care toți munțomanii își doresc să ajungă!

„Mulțumim sponsorilor și partenerilor noștri pentru că au crezut în noi și tuturor celor care ne-au susținut sub diverse forme”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei Brașov.

Despre Mont Blanc

Mont Blanc (în italiană Monte Bianco, în traducere Muntele Alb), din masivul Mont-Blanc, este cel mai înalt vârf din Alpi. Având o înălțime de 4.805,59 metri, reprezintă punctul de maximă altitudine din Franța, Europa occidentală și Uniunea Europeană, fiind și cel mai înalt munte din Europa excluzând munții Caucaz, dintre care Elbrus (5.642 m) este cel mai înalt. Mont Blanc este situat la granița dintre Franța și Italia, între departamentul Haute-Savoie și regiunea autonomă Valle d’Aosta, traseul liniei de frontieră constituind un litigiu istoric între cele două țări.

Citeste și:  Brașovul, în competiția pentru un viitor verde: printre cele 15 orașe din România care visează la neutralitate climatică

Din punctul de vedere al istoriografiei alpinismului, nașterea în sine a acestui sport coincide cu data primei ascensiuni reușite pe vârful Mont Blanc: 8 august 1786.

Localitățile cele mai apropiate de Mont Blanc sunt Courmayeur în Valle d’Aosta, Italia, Saint-Gervais-les-Bains și Chamonix în Haute-Savoie, Franța, cea din urmă fiind locul de desfășurare a primei ediții a Jocurilor Olimpice de iarnă din 1924.

Pentru determinarea precisă a înălțimii muntelui și pentru analizarea evoluției sale, legată de variațiile grosimii stratului de zăpadă de pe vârf, experți în topografie îl escaladează periodic. Cea mai recentă valoare măsurată, în 2023, a fost de 4.805,59 metri.

One thought on “Jandarmii brașoveni au dus drapelul național pe Mont Blanc la 4.810 metri înălțime”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.