VIDEO Safari în savană, la Grădina Zoologică Brașov

Începând de astăzi, 2 decembrie, Zoo Brașov oferă publicului o nouă atracție, o călătorie virtuală în savana africană. Toți cei care doresc să cunoască flora și fauna din savană și, în același timp, să simtă cum este acolo, o pot face cu autobuzul safari și cu ochelarii de realitate virtuală. 

„După cum am anunțat încă de la finalizarea lucrărilor de modernizare a Grădinii Zologice, aceasta va deveni un loc de petrecere a timpului liber, un spațiu educațional și în același timp un loc în care animalele să se simtă cât mai aproape de mediul lor natural. Prima etapă a fost să extindem spațiile pentru animale, ca să le oferim acestora condiții cât mai apropiate de mediul lor natural, dar și suprafața grădinii, pentru ca oamenii să se poate plimba ca într-un parc. A urmat planetariul, care este o facilitate pentru recreere, dar și educațională. De astăzi, vizitatorii au ocazia, prin intermediul realității virtuale, să viziteze savana africană, să vadă animalele care trăiesc în această zonă și chiar să simtă care sunt riscurile unei astfel de călătorii. De anul viitor, vizitatorii vor avea parte de noi atracții: foci, lei-de-mare şi pinguini, zebre și vom finaliza lucrările de reconstrucție a spațiilor pentru reptile, insecte și păsări exotice. Având în vedere că de la an la an numărul de vizitatori este în creștere, precum și faptul că tot mai multe școli apelează la lecții deschise la Grădina Zoologică, consider că direcția pe care am ales-o este ce bună și face din această grădină cea mai ofertantă facilitate de acest tip din România“, a declarat primarul Brașovului. 

Citeste și:  Bradul de Crăciun al clubului Kids Tâmpa Brașov a umplut sala cu aproape 1000 de sportivi ai Brașovului

Turul virtual Safari este un obiectiv destinat diversificării activităţilor oferite vizitatorilor (pe lângă vizitarea grădinii zoologice şi  Planetariu).

Turul virtual, cu o durată de aproape un sfert de oră, este conceput astfel încât să ofere experienţa unei călătorii de tip safari unui număr de maximum 10 persoane (numărul de locuri disponibil în autobuzul virtual). Prin intermediul căştilor VR, vizitatorii vor vedea pe parcursul turului animale specifice zonei de savană africană (elefanţi, lei, rinoceri, păsări exotice etc) într-un peisaj cu relief şi vegetaţie specifică, vizibil la 360 de grade.

Experienţa este completată de senzaţii fizice care imită traseul autovehiculului pe un teren accidentat (denivelări, podeţ de lemn), precum şi de momente inedite care previn monotonia unei simple plimbări (un elefant aruncă apă cu trompa în direcţia privitorului, un rinocer urmăreşte maşina şi se izbeşte de aceasta).

Citeste și:  S-a terminat Yellowstone: ce urmează?

Pe lângă fondul sonor alcătuit din sunetele specifice, pe parcursul întregului tur vizitatorii primesc informaţii, prin intermediul unui narator, despre speciile de animale pe care le văd (identificarea animalelor şi curiozităţi despre viaţa acestora).

Un alt beneficiu important al turului virtual este cel educaţional: fiind o activitate accesibilă şi atractivă pentru persoane din majoritatea categoriilor de vârstă, este o metodă eficientă de transmitere a mesajelor educaţionale despre viaţa animalelor sălbatice nu doar şcolarilor, ci şi persoanelor adulte.

Valoarea proiectului este de aproximativ 570.000 lei 

Preţurile biletelor la acest obiectiv sunt de 15 lei pentru adulţi şi 10 lei pentru copiii cu vârsta între 6 şi 14 ani. Copiii cu vârsta sub 6 ani nu au acces la acest obiectiv, acest gen de activitate nefiindu-le recomandat din motive de siguranţă.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

Pe parcursul anului 2020 vor fi finalizate lucrările la adăposturile interioare şi exterioare destinate focilor, leilor-de-mare şi a pinguinilor. În momentul de față este finalizată partea de săpătură, îmbunătățirea terenului de fundare,  iar structura de rezistență este finalizată în proporție de 15%.

De asemenea, se vor finaliza reamenajarea spaţiului destinat zebrelor, reconstrucţia zonei destinate reptilelor şi a celei care va adăposti colecţia de insecte, artropode şi amfibieni (ambele zone fiind situate în incinta Clădirii Exotice). 

Adăposturile interioare din incinta Clădirii Exotice, destinate mai multor specii de păsări exotice, precum şi adăposturile exterioare corespondente, vor fi complet amenajate şi mobilate, în vederea populării acestora.

Se vor finaliza amenajarea şi mobilarea adăposturilor interioare şi exterioare destinate marmosetelor şi tamarinilor.

Spaţiul actual al mistreţilor va fi reamenajat, urmând să devină o zonă care va adăposti animale specifice Americii de Sud: tapir, capybara, mara, furnicar.

 Populaţia de mistreţi va fi relocată într-un spaţiu nou, care va fi construit într-o zonă disponibilă din grădina zoologică, optimă pentru aceste animale din punctul de vedere al reliefului natural şi al vegetaţiei existente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.