În ultimul sfârșit de săptămână al acestei veri, la nivel național, pompierii au gestionat peste 5.000 de situații de urgență

În ultimul sfârșit de săptămână al acestei veri, la nivel național, pompierii au gestionat peste 5.000 de situații de urgență.  

În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, echipajele de stingere au fost solicitate să intervină pentru lichidarea celor 534 incendii izbucnite la nivel național. Din totalul acestor situații, un procent de peste 70% este reprezentat de arderile necontrolate, suprafața de teren afectată fiind de peste 1.600 ha.

Totodată, în acest interval de timp, s-au înregistrat 3.950 solicitări pentru acordarea măsurilor de prim ajutor în urma cărora 3.700 de persoane aflate în dificultate au fost asistate medical.

Concomitent cu aceste tipuri de misiuni, colegii noștri au gestionat 746 de situații pentru salvarea persoanelor și animalelor din medii ostile vieții și 15 cazuri pentru extragerea victimelor blocate în autoturisme avariate.

Citeste și:  Braşov: Patru bărbaţi, sancţionaţi după ce şi-au fotografiat buletinul de vot

Totodată, în această perioadă, pe timpul misiunilor desfășurate, 83 de persoane aflate în situații critice au fost salvate.

În ceea ce privește avertizarea populației, în cele trei zile au fost transmise 46 de mesaje prin intermediul sistemului RO-ALERT pentru informarea cetățenilor și luarea măsurilor de autoprotecție. Cele mai multe dintre acestea (33) au semnalat prezența animalelor periculoase (urși) în județele Alba, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Mureș, Neamț, Sibiu, Vâlcea și Vrancea.

NU UITAȚI!

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată, gratuit, de pe AppStore și Google Play.

Citeste și:  Cu ce se ocupă, de fapt, parlamentarii României?

Sursa: IGSU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.