Reportaj Recorder: Mitul eroului de la Nassiriya. Mărturiile generalilor italieni care au coordonat bătălia

De-a lungul anilor, pe site-uri și în emisiuni de mare audiență, Nicolae Ciucă a fost numit drept „singurul comandant român care a condus românii într-o bătălie reală, de la cel de-Al Doilea Război Mondial încoace”. În niciun moment Nicolae Ciucă nu a contrazis aceste prezentări elogioase, scrie recorder.ro.

Potrivit jurnalistilor de la Recorder: „Mitul „eroului de la Nassiriya” a devenit element biografic al politicianului Nicolae Ciucă și unul dintre principalele argumente pentru numirea sa în funcția de prim-ministru. Acum, reputația ostașului Ciucă este din nou invocată pentru a-l propune pentru cea mai înaltă poziție în stat. Eroul de la Nassiriya vrea să devină președintele României.

Faptele de arme pe care s-a construit această fulminantă carieră politică s-ar fi petrecut în urmă cu două decenii, în prima jumătate a anului 2004. România tocmai intrase în NATO și trimitea în Irak un contingent de peste 400 de militari din Batalionul de Infanterie „Neagoe Basarab”, cunoscuți și ca „Scorpionii roșii”. La comanda acestora se afla un locotenent-colonel pe nume Nicolae Ciucă.

La 20 de ani distanță, i-am căutat pe cei care au participat în mod direct la operațiunile din Irak, pentru a afla cu ce s-a remarcat, de fapt, ostașul devenit ulterior general, premier, președinte de partid și candidat la prezidențiale. Am stat de vorbă cu generalii italieni care au condus cele mai importante operațiuni din acea perioadă și cărora li se subordona contingentul lui Nicolae Ciucă. Am discutat și cu o parte dintre românii care au participat la misiunea din 2004 din Irak și am consultat arhivele celor mai importante ziare ale vremii.

Ce a mai rămas din mitul eroului de la Nassiriya puteți vedea în materialul video de mai jos.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.