Primăria continuă proiectele dedicate transportului velo în municipiul Brașov

Am lansat procedurile de achiziție pentru alte două piste pentru biciclete, care vor completa Calea verde a municipiului. Obiectivul municipalității este ca, în câțiva ani, fiecare brașovean să aibă la maxim 250 de metri de locuință o pistă pentru biciclete.

Primăria Brașov continuă programul de investiții în mobilitatea verde, prin dezvoltarea infrastructurii necesare mijloacelor de transport ecologice, fie că vorbim de transportul în comun, de transportul velo sau de cel pietonal. În ceea ce privește transportul cu bicicleta, obiectivul asumat de municipalitate este ca, în câțiva ani, fiecare brașovean să aibă în apropierea locuinței sau a locului de muncă o pistă de biciclete.

Pe lângă proiectul major al Municipalității, Calea verde, primăria continuă și proiectele care conectează această axă principală de transport velo cu restul cartierelor, astfel încât întregul oraș să fie conectat prin piste pentru biciclete.

Primăria a lansat două proceduri de achiziție pentru proiectarea și amenajarea unei piste velo care va face legătura între cartierul Valea Cetății și centrul civic, precum și una care va lega zona Făget cu b-dul Griviței și Mihai Viteazu, iar de acolo, pe o altă pistă, până la intersecția de la Ceasu’ Rău.

,,Continuăm proiectele de amenajare infrastructurii necesare pentru sistemele de transport prietenoase cu mediul. Am demarat procedurile de achiziție pentru două dintre pistele pentru biciclete pe care Brașovul le va avea în anii următori și care vor transforma profund orașul nostru din punct de vedere al mobilității. Cele două piste vor lega Valea Cetății cu centrul civic, precum și zona Făget cu str. Mihai Viteazu, până la Ceasu’ Rău, completând Calea Verde. În paralel lucrăm la documentația necesară pentru a putea depune spre finanțare Calea Verde, dar și cu celelalte trasee, atât cele prin POR (Planul Operațional Regional, n.n.), cât și cu cele pentru care am obținut finanțare prin PNRR. Astfel, avem toate șansele ca în următorii ani să ne îndeplinim obiectivul stabilit prin Masterplanul velo, acela ca brașovenii să aibă la mai puțin 250 de metri de locuință o pistă pentru biciclete”, a declarat primarul Allen Coliban.

Citeste și:  Mergi la vot? Ce nu ai voie să faci în cabină

1. Traseu Răcădău – Mall AFI

Proiectul prevede construirea unui traseu destinat traficului pietonal și cu bicicleta ce va asigura conexiunea dintre zona de Pietonal Răcădău, Parcul Trandafirilor, Magnolia Shopping Center, AFI Brașov, Centrul Civic, Calea București.

Acest traseu va asigura conexiunea cu traseul II (Valea Cetății – terminal RAT Poienelor) și cu centrul istoric, prin conectarea cu actuala pistă pentru biciclete care leagă centrul civic cu Livada Poștei.

Această infrastructură integrată pentru ciclism și trafic pietonal va avea o lungime cumulată de 4,4 km și va desfășura pe următoarele trasee:

  • Tronson I: zona Pietonal Răcădău – str. Mureșului: str. Tâmpei, str. Padina, str. Vârful cu Dor, str. Crișului, str. Someșului, str. Mureșului;
  • Tronson II: str. Carpaților – Calea București: str. Vasile Alecsandri, str. Carpaților; b-dul Muncii, str. Carpaților, Calea București;
  • Tronson III: zona AFI Brașov-Centrul Civic inel: Calea București, str. Nicolae Titulescu, str. Castanilor.

Valoarea lucrărilor de proiectare și execuție este de 6.977.140,27 lei + TVA.

2. Traseu Făget – Griviței – Mihai Viteazul

Traseul Făget – Griviței – Mihai Viteazul a fost analizat prin prisma a două scenarii: pe str. Vulcan și pe str. Codrul Cosminului. Varianta optimă aleasă a fost str. Vulcan, întrucât str. Codrul Cosminului este o arteră de legătură între două străzi de categorie superioară: 13 Decembrie și Griviței. Astfel, se reduce aglomerarea intersecțiilor 13 Decembrie-Aurel Vlaicu-Bulevardul Gării și Griviței-Aurel Vlaicu-Plevnei.

Acest traseu are o lungime de aproximativ 1,5 km, și continuă pista de pe Bd. Gării din Calea Verde / POR Traseul 1 și o conectează de pista aflată în proiectare de pe str. Mihai Viteazul.

Citeste și:  Ce pățești dacă împiedici pe cineva să voteze?

Traseul va fi amenajat prin ocuparea unei benzi de circulație cu pistă de biciclete și transformând str. Vulcan, str. Călugăreni și o parte din str. Vasile Cârlova în străzi cu sens unic.

Execuția traseului va fi coordonată cu proiectul Calea Verde, tronsonul Bd. Gării între Gara Brașov și Făget (intersecția între Bd. 13 Decembrie și Bd. Gării).

Valoarea lucrărilor de proiectare și execuție este de 2.573.895,43 lei + TVA.

Stadiul celor mai avansate proiecte

Calea verde

Este proiectul major al primăriei pentru realizarea unei artere verzi a municipiului Brașov, cu lungimea de aprox. 42 de km, care leagă principalele puncte de interes din oraș.

Se vor amenaja suprafețe pietonale, se vor construi trasee pentru biciclete prevăzute cu stații pentru închiriere biciclete, la care se vor adăuga benzi dedicate transportului public de persoane.

Traseul principal pentru „Calea verde“ se va derula pe mai multe tronsoane:

– tronsonul 1: Calea București, din Cartier Noua, până la stația capăt de linie Saturn (joncțiune cu Traseul 1, Traseul 2 și traseul Benzi dedicate pentru transportul public);

– tronsonul 2: B-dul Saturn, de la stația capăt de linie, până la intersecția Gemenii;

– tronsonul 3: B-dul Alexandru Vlahuță, intersecția ITC (joncțiunea cu Traseul 1);

– tronsonul 4: B-dul 15 Noiembrie (joncțiune cu Traseul 1 ) – b-dul Eroilor;

– tronsonul 5: str. Lungă (până la intersecția cu str. De Mjloc) – str. De Mijloc;

– tronsonul 6: Calea Făgărașului – str. Institutului;

– str. Cristianului (tronson str. Mică – str. Cărămidăriei);

– str. Cărămidăriei (tronson str. Cristianului – Calea Făgărașului);

– Calea Făgărașului, str. Cărămidăriei – corelare cu proiect str. Institutului.

Citeste și:  Ce înseamnă frauda la vot?

La acestea se adaugă extinderi către Zona Metropolitană și legături cu alte trasee sau puncte de interes:

– str. Hărmanului – extindere în ZM spre Hărman;

– str. 13 Decembrie, de la intersecția cu Bd. Griviței – extindere spre Cartierul Coresi și în ZM spre Sânpetru;

– str. Dimitrie Anghel, Str. Plugarilor, Str. Stupinei , Str. Bârsei – extindere spre Cartierul Stupini.

– str. Zizinului, de la intersecția Gemenii spre centrul civic;

– b-dul Gării, de la gara Brașov la Făget;

– str. Lacurilor, de la intersecția cu Calea București.

Având în vedere că pe anumite tronsoane sunt necesare exproprieri, proiectul va fi etapizat, iar pentru prima etapă, acolo unde situația juridică este clară, se va depune proiect de finanțare prin POR în acest an.

Traseul 1, terminal Poienelor – Crinului – b-dul Victoriei – centrul civic, este în etapă finală de clarificări între proiectant și constructor pentru ca lucrările să poate fi demarate.

Traseul 2, Valea Cetății – terminal Poienelor,așteptăm de la proiectant actualizarea valorilor din deviz, având în vedere că nu au existat ofertanți la procedurile de achiziție organizate.

Traseu Prefectură – Pietrele lui Solomon, se definitivează proiectul tehnic pentru obținerea avizelor necesare, după finalizarea căruia va fi lansată procedura de achiziție pentru lucrări.

Traseu Bartolomeu Nord – Onix – Ceasu’ Rău, se lucrează la studiul de fezabilitate, a fost predat conceptul de intervenție.

Traseu Inelul Centrul Civic (interior, complementar cu segment traseu 1) și ramificație str. Griviței, în zona Onix, continuare pe str. Mihai Viteazul, până la Stadionul Tineretului -a fost finalizat studiul de fezabilitate, este în faza de obținerea avize.

Traseul 7, Al. I .Cuza – Avram Iancu și Sub Tâmpa – Magazinul Star, se lucrează la studiul de fezabilitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.