Noi oportunități de îmbunătățire a calității vieții copiilor și tinerilor cu dizabilități mentale prin programul Body Moves the Brain – program de sport adaptat dezvoltat de Help Autism și finanțat de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD).
[București, 11 septembrie 2024] Help Autism, prin Body Moves the Brain – Program de sport adaptat, primește finanțarea Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD) și oferă copiilor și tinerilor cu dizabilități mentale accesul la activități sportive adaptate nevoilor lor specifice. Grupul țintă al proiectului va fi format din 18 copii și tineri cu vârste cuprinse între 4 și 22 ani, cu diagnostic de afecțiuni mentale și încadrate în grad de handicap.
Body Moves the Brain – program de sport adaptat este o metodă de terapie prin mișcare însoțită de obiecte ce vine în sprijinul copiilor și tinerilor cu dizabilități mentale cărora le este dificil să învețe și să se integreze în mediul social. Obiectivul său este de a recupera întârzierile de dezvoltare și de a facilita un grad de independență cât mai ridicat. Printr-o combinație de exerciții, jocuri și interacțiuni sociale adaptate nevoilor beneficiarilor, programul oferă posibilitatea participării la activități sportive care dezvoltă motricitatea, abilitățile cognitive și sociale, precum și echilibrul emoțional și stima de sine ale participanților. Prin aceste activități, proiectul BMB-Program de sport adaptat contribuie semnificativ la îmbunătățirea abilităților fizice, emoționale și sociale ale copiilor și tinerilor cu dizabilități mentale, asigurând o integrare mai bună a acestora în activitățile sportive și în comunitate. Astfel, programul nu doar sprijină dezvoltarea individuală a participanților, ci promovează și incluziunea socială și crearea unei rețele de suport solide și durabile.
Grupul țintă al proiectului va fi format din 18 copii și tineri cu vârste cuprinse între 4 și 22 ani, cu diagnostic de afecțiuni mentale și încadrare în grad de handicap – majoritatea au făcut înot sau cățărări, ca sport la orele de școală / grădiniță. Aceștia vor continua activitățile și după finalizarea implementării, beneficiind astfel de formarea grupurilor. Participanții la proiect vor fi selectați pe bază de înscriere voluntară a acestora de către părinți, prin completarea unui formular online de aplicație.
BMB reprezintă un model de incluziune al persoanelor cu dizabilități mentale în activități de mișcare însoțite de obiecte promovând înțelegerea noțiunilor, stimularea cognitivă adaptate particularităților și nevoilor lor specifice de dezvoltare, dezvoltat și aplicat de Help Autism, în ultimii 6 ani. Prin finanțarea ANPDPD, programul își lărgește spectrul de activități, urmărind trei mari obiective specifice de atins în perioada următoare:
- creșterea nivelului de informare despre nevoile specifice ale copiilor și tinerilor cu dizabilități mentale;
- dezvoltarea abilităților fizice, a motricității și a interacțiunii sociale pentru 18 copii și tineri cu dizabilități mentale prin participarea în proiect timp de 3 luni;
- crearea și consolidarea unei comunități de suport „Body Moves the Brain”;
Sesiunile sportive vor avea loc de două ori pe săptămână, câte 2 ore per sesiune, și vor include:
- activități sportive și de mișcare coordonate de o echipă de terapeuți;
- evaluări periodice pentru a monitoriza progresul fiecărui participant și pentru a ajusta programul în funcție de nevoile acestora;
- activități de grup care promovează empatia, răbdarea și respectarea regulilor de siguranță, contribuind la dezvoltarea emoțională și socială a participanților.
„Programul Body Moves the Brain este extrem de benefic tuturor copiilor și tinerilor cu dizabilități mentale, contribuind semnificativ la dezvoltarea lor personală și emoțională prin îmbunătățirea abilităților cognitive, sociale și motorii. Un alt beneficiu major îl reprezintă gestionarea mai bună a emoțiilor în contextul grupului, crescând stima de sine și promovând un stil de viață activ și sănătos. Obiectivul nostru este să creăm un mediu în care acești copii să se simtă acceptați și valorizați, reducând astfel stigmatizarea socială și crescând gradul lor de integrare în comunitate”, a declarat Irina Bujor, Psiholog Psihoterapeut, Coordonator terapeuți ABA.
Implementarea programului Body Moves the Brain
Programul BMB se desfășoară în cadrul centrului Help Autism, la Casa Soarelui din București unde o suprafață de 60 mp (interior și exterior) a fost amenajată și dotată cu o serie de echipamente sportive, precum: proiecție interactivă pe perete/podea, cale de escaladă, ochelari VR, discuri tactile, balansoar cu mânere, piscină uscată cu bile, tiroliană și perete de cățărare pentru exterior etc. Sesiunile sportive vor fi coordonate de psihologi specializați, un psiholog va lucra cu 1 sau 2 copii, asigurând o abordare individuală, personalizată a programului la nevoile fiecărui copil. Activitățile vor include exerciții de dezvoltare a motricității, jocuri interactive pentru stimularea interacțiunii sociale și tehnici de relaxare pentru echilibru emoțional.
Resursele dezvoltate în cadrul programului presupun dezvoltarea unui kit de 7 activități oferit în 130 de exemplare cu cartonașe Body Moves The Brain, descrise și instrucțiunile de urmărire a progresului. Evaluările vor monitoriza dezvoltarea abilităților motrice, nivelul de independență, interacțiunile sociale și starea emoțională a copiilor. Rezultatele vor fi ulterior analizate pentru a ajusta metodele și exercițiile folosite, asigurând astfel o abordare personalizată și eficientă pentru fiecare participant.
Crearea unui comunități de suport „Body Moves the Brain”
Prin intermediul unei platforme online și al parteneriatelor cu alte organizații, programul presupune crearea clubului „Body Moves the Brain”, care va facilita interacțiunea și comunicarea între participanți, părinți, antrenori și comunitate. Aceasta va oferi un spațiu virtual pentru schimbul de experiențe, resurse și suport, consolidând sentimentul de apartenență și comunitate.
Proiectul „Body Moves the Brain” se va desfășura în capitală, în perioada 1 august – 30 octombrie 2024. Valoarea totală a finanțării ANPDPD este de 147000 lei.
Despre Asociația Help Autism
Help Autism este cel mai mare ONG dedicat cauzei autismului din România. Misiunea noastră este de a oferi sprijin tuturor copiilor și tinerilor cu autism, precum și părinților lor, de-a lungul întregului proces terapeutic, de la evaluare și diagnosticare până la terapie, de la integrare școlară, la tranziția spre viața de adult, astfel încât să-și poată atinge potențialul maxim. În cei 14 ani de activitate, Asociația Help Autism a susținut peste 3200 de copii și tineri diagnosticați cu autism în mai multe centre de evaluare și terapie, în acest moment având funcționale 7 centre – 6 dedicate intervenției timpurii și unul pentru adolescenți.
Despre Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități
Autoritatea Naţională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi este autoritatea centrală română, în subordinea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, cu rol în coordonarea activităţilor de protecţie şi promovare a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, elaborarea politicilor, strategiilor şi standardelor în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, asigurarea urmăririi aplicării reglementărilor din domeniul propriu şi controlul activităţilor de protecţie şi promovare a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, conform Hotărârii de Guvern nr. 234 din 2022 privind atribuţiile, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi.