Foci, lei de mare, pinguini și animale din America de Sud, la Zoo Brașov

Conducerea Grădinii Zoologice Brașov are planuri mari pentru anul viitor. Parcul din noua va primi locatari noi în 2020, după cum ne-a mărturisit directorul instituției, Alin Pânzaru. Potrivit sursei citate, de anul viitor, brașovenii și turiștii vor putea admira la zoo, foci, lei de mare, zebre și pinguini. În acest moment, conducerea parcului zoologic a început lucrătile la adăposturile pentru foci, leii de mare și pinguini.
Lucrările la adăpostul pentru zebre vor începe anul viitor. Și tot în 2020 se va trece la lucrările de amenajare a spațiul pentru reptile și a clădirii care va găzdui colecţia de insecte, artropode şi amfibieni. Ambele spații vor fi incluse în spațiul Clădirii Exotice, potrivit directorului Zoo Brașov.
De altfel, anul viitor, lucrările de amenajate a Clădirii Exotice se va încheia și se fa finaliza chiar și mobilarea incintelor, astfel încât incintele să fie populate cu vietăți.
Și surprizele nu se opresc aici: mistreții vor fi și ei relocați, într-un spațiu care oferă mai multă diversitate a reliefului, iar pe locul eliberat de aceștia, va fi amenajat un sector dedicat animalelor din Anerica se Sud, cum ar fi tapirul, capybara, mara şi furnicarul.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.