Comisia Europeană impune o nouă obligație pentru România: Măsura devine obligatorie în toate statele membre UE

Comisia Europeană a emis un avertisment oficial către România, solicitând soluționarea rapidă a problemelor legate de poluarea fonică. România, împreună cu alte cinci state membre, riscă sancțiuni pentru nerespectarea directivei europene privind zgomotul.

În acest context, Comisia Europeană a demarat proceduri împotriva României și altor cinci țări – Bulgaria, Grecia, Ungaria, Slovenia și Slovacia – pentru nerespectarea obligațiilor referitoare la poluarea fonică. Decizia vine ca urmare a neconformării cu Directiva 2002/49/CE, care reglementează nivelurile de zgomot din zonele urbane aglomerate și alte arii afectate.

Această directivă urmărește identificarea surselor de poluare fonică și adoptarea măsurilor necesare pentru a le reduce. Printre aceste măsuri se numără planificarea urbană corespunzătoare și protejarea populației de expunerea excesivă la zgomot. Conform directivei, statele membre trebuie să elaboreze hărți acustice strategice care să reflecte expunerea la zgomot în zonele mari aglomerate, de-a lungul căilor ferate principale, drumurilor importante și în jurul aeroporturilor. Aceste hărți acustice strategice reprezintă baza pentru măsurile de reducere a zgomotului și pentru crearea unor planuri de acțiune eficiente.

Citeste și:  UNTOLD participă la cea de a 23-a ediție a Festivalului Brazilor de Crăciun, manifestare caritabilă organizată de Salvați Copiii

În plus, statele membre au obligația de a transmite Comisiei Europene informații despre rezultatele acestor hărți, pentru a contribui la elaborarea rapoartelor privind nivelul de expunere la zgomot la nivelul Uniunii Europene.

România și celelalte cinci state vizate nu au raportat toate datele necesare referitoare la hărțile acustice strategice, inclusiv informații esențiale privind nivelul de expunere a populației la poluare fonică, împiedicând astfel Comisia Europeană să aibă o imagine clară asupra situației poluării sonore la nivel european.

În comunicatul oficial, Comisia subliniază că aceste șase state nu au furnizat toate informațiile relevante, iar termenul stabilit pentru remedierea acestor deficiențe este de două luni. Dacă România și celelalte state nu răspund în mod satisfăcător în acest interval, Comisia poate emite un aviz motivat, primul pas înainte de aplicarea unor sancțiuni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.