Trofeele Festivalului „Ecoul Pietrei Craiului” fac înconjurul țării! Cine sunt marii câștigători

Cea de-a XI-a ediție a Festivalului Național de Muzică și Dans „Ecoul Pietrei Craiului” s-a încheiat cu mare succes, reunind pe scena Casei de Cultură a orașului Zărnești peste 700 de tinere talente din 22 de județe ale României. Evenimentul, desfășurat în perioada 4-6 octombrie, a oferit publicului trei zile de spectacole memorabile, iar juriul format din personalități marcante ale scenei artistice românești a desemnat câștigătorii celor cinci secțiuni ale concursului.

Marele trofeu al festivalului a fost adjudecat de Ansamblul Folcloric „Busuiocul” Hărmănești din județul Iași, care a impresionat juriul cu prestația sa în secțiunea de dansuri tradiționale. Pe lângă acest premiu, au fost premiați și câștigătorii celorlalte secțiuni:

  • Secțiunea Pop Românesc: Alex Popoacă (jud. Galați)
  • Secțiunea Pop Internațional: Diana Elena Cucu (jud. Dâmbovița)
  • Secțiunea Muzică Populară: Raluca Nicolae Caian (jud. Bistrița-Năsăud)
  • Secțiunea Dansuri Moderne: City Dance (București)
Citeste și:  Centrul de Monitorizare și Control Trafic va fi deschis până la sfârșitul anului

Soprana Felicia Filip, Ozana Barabancea, Alexandra Ungureanu, Gheorghe Turda, regizorul de operă Cristian Mihăilescu și producătoarea TV Iuliana Marciuc, alături de alți specialiști din domeniul artistic, au făcut parte din comisia de jurizare, au apreciat fiecare moment în parte, iar la final au stabilit clasamentul final al competiției artistice.

„Suntem extrem de mulțumiți de reușita acestei ediții”, a declarat Dragoș Popa, președintele fondator la festivalului. „Mulțumim tuturor participanților, juriului, publicului și partenerilor noștri pentru că au făcut posibil acest eveniment. Ecoul Pietrei Craiului a devenit, de-a lungul anilor, o platformă importantă pentru promovarea tinerelor talente și a actului artistic de calitate.”

Festivalul a beneficiat de susținerea Primăriei orașului Zărnești și a Ministerului Culturii, care a acordat Înaltul Patronaj ediției a XI-a, o recunoaștere a importanței acestui eveniment cultural pentru România.

Citeste și:  Peste 108.200 de persoane şi aproximativ 43.600 de mijloace de transport au tranzitat fro­ntiera în ultimele 24 de ore

Primarul orașului Zărnești, Alexandru Lucian Igrișan, a subliniat importanța acestui festival pentru comunitate: „Ecoul Pietrei Craiului este o mândrie pentru orașul nostru. Acest festival aduce un plus de valoare culturală și contribuie la promovarea imaginii orașului Zărnești.”

Reprezentanții Centrului Artist pentru Artă, în calitate de organizatori principali, au anunțat deja că se pregătesc pentru ediția a XII-a a festivalului, care se va desfășura în anul 2025.

Centrul „Artist pentru Artă” își invită publicul să urmărească paginile de socializare pentru a fi la curent cu noutățile legate de următoarea ediție a Festivalului Național de Muzică și Dans „Ecoul Pietrei Craiului”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.