Un accident teribil s-a petrecut în urmă cu puțin timp în depoul CFR Brașov. Un bărbat a fost transportat în stare gravă la Spitalul Județean Brașov după ce a fost lovit de o locomotivă. Se pare că victima nu a observat locomotiva care se apropia și care făcea manevre în Depou și a fost lovită violent. Bărbatul a căzut cu mâna pe șină, iar locomotiva a trecut cu roata peste membrul anterior. La fața locului au fost trimise echipaje SMURD și de la Descarcerare. Bărbatul este din fericire conștient și a fost transportat la Spital. Polițiștii de la Transporturi Feroviare au deschis o anchetă în acest caz.