Peste 300 de specialiști au luat parte în utimele trei zile la Conferința Națională Feuerstein 2024, la Brașov

Peste 300 de psihologi, psihoterapeuți profesori, învățători, educatori și părinți au luat parte în utimele trei zile la Conferința Națională Feuerstein 2024 cu tema POTENȚIAL, REZILIENȚĂ, PERFORMANȚĂ – Dezvoltarea cognitivă, emoțională și comportamentală a copilului și adolescentului.

Specialiști renumiți din țară și străinătate au adus în prezentările lor informații de actualitate desprinse din cercetări științifice realizate în diferite etape de dezvoltare a copiilor și adolescenților și despre rolul psihologilor și terapeuților în aceste procese.

Ne-am obișnuit să vedem în copiii și adolescenții noștri receptori de informații, însă rolul nostru major este de a-i susține în a deveni generatori de informații prin conexiunile pe care îi antrenăm să le facă. Datoria noastră nu este de a modifica mediul pentru copil, ci de a-i pune acestuia la dispoziție resursele și instrumentele necesare pentru a depăși obstacolele pe care le întâlnește în cale”, a susținut conf. univ. doctor în psihologie Otilia Todor în prezentarea sa despre dezvoltarea abilităților cognitive prin metoda Feuerstein.

Tehnicile și strategiile de stimulare a potențialului fiecărui copil, adaptate specificului vârstei, importanța unei evaluări corect realizate, stimularea funcțiilor cognitive slab dezvoltate sau abordarea comportamentelor provocatoare cu ajutorul modelului pozitiv comportamental sunt doar câteva dintre subiectele care au fost analizate în prelegerile conferinței.

Cele trei zile de conferință au fost o călătorie extraordinară în care am putut schimba informații valoroase și instrumente care să ne ajute  în misiunea noastră de a îndruma și a crește copii și tineri echipați corespunzător pentru provocările acestor vremuri imprevizibile. Le sunt recunoscătoare tuturor colegilor noști care au împărtășit din cunoștințele și experiențele lor valoroase pentru că doar împreună putem genera schimbarea pe care ne dorim să o vedem în jurul nostru”, a declarat conf. univ. doctor în psihologie Otilia Todor, președintele Asociației Feuerstein România ”Deschide-ți mintea!”.

Citeste și:  Battle of the Band, singura competiții de trupe din țară, la Centrul Cultural din Bușteni

Printre invitații speciali ai conferinței desfășurate în sistem hibrid, fizic și online, s-au aflat dr. psiholog Dragoș Iliescu, prof. univ. dr. la Facultatea de Psihologie și Științele Educației Universitatea București și Directorul Școlii doctorale, Consulul Onorific al României în Țara Galilor și Psiholog Principal la Consiliul de Sănătate Swansea Bay din Marea Britanie, dr. Nistor Becia, managerul clinic al echipei specializate în comportament de la Consiliul de Sănătate Swansea Bay, dr. Clare Trudgeon, dr. Eugen Avram, prof univ. dr. la Facultatea de Psihologie și Științele Educației București, dr. Anamaria Cazan, prof. univ. dr. la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea Transilvania din Brașov.

În cadrul evenimentului, dr. Otilia Todor a fost onorată cu o distincție deosebită pentru contribuția sa remarcabilă la susținerea educației comunității române din Țara Galilor. Diploma a fost înmânată de către dr. Nistor Becia, Consulul Onorific al României în Țara Galilor și Psiholog Principal la Consiliul de Sănătate Swansea Bay, drept recunoaștere a eforturilor depuse pentru dezvoltarea și sprijinirea comunității cu ajutorul instrumentelor Metodei Feuerstein.

Citeste și:  Începând de astăzi se pot cumpără bilete pentru noul Mers al Trenurilor 2024/2025

În urma participării, specialiștii au primit credite din partea Colegiului Psihologilor din România.

Atât organizatorii cât și participanții au evidențiat la finalul evenimentului nevoia de a păstra tradiția acestei conferințe în fiecare toamnă.

Despre Metoda Feuerstein

Metoda Feuerstein este axată pe îmbunătățirea abilităților de gândire și rezolvarea problemelor, cunoașterea și înțelegerea emoțiilor, dezvoltarea flexibilității și îmbunătățirea abilitățiilor de luare a deciziilor. Metoda este un instrument validat științific, cu rezultate demonstrate, utilizat de mai bine de 60 de ani în peste 40 de țări, fiind implementat în școli, în cadru clinic și în mediul organizational.

Inițiatorul teoriei, Reuven Feuerstein a fost profesor universitar și cercetător în științe cognitive și psihologia dezvoltării, recunoscut și apreciat la nivel internațional pentru cercetările sale, ca fiind un pionier în domeniul neuroplasticității. El s-a născut la Botoșani dar a profesat în cea mai mare parte a vieții sale în Israel.

În România, Metoda Feuerstein este practicată de 15 ani, timp în care s-au specializat sute de mediatori Feuerstein, în toată țara, mediatori care lucrează cu adulți, copii și adolescenți pentru a dezvolta pe de o parte, flexibilitatea cerebrală, neuroplasticitatea creierului, operațiile gândirii, vocabularul și funcțiile executive, atenția si învățarea, iar pe de altă parte contribuie semnificativ la dezvoltarea psiho-emoțională prin formarea de strategii de gestionare a emoțiilor, crearea de reguli de comportament social, formarea unor strategii de reglare emoțională, creștere a încrederii in sine, determinare și reziliență. Metoda Feuerstein poate fi aplicată atât pentru copii și adulți tipici, cât și pentru persoane cu dificultăți de adaptare emoțională sau de învățare.

Citeste și:  Nouă români, nominalizaţi în ancheta pentru cei mai buni sportivi din Balcani în 2024

Regăsiți detalii despre instrumentele folosite și mediatorii acreditați pe site-ul feuerstein.ro.

Asociația Feuerstein România – „Deschide-ți mintea!’’ a fost înființată în anul 2008, de către conf. univ. dr. Otilia Todor, în onoarea profesorului Feuersein, de la care aceasta a învățat metoda. Acesta este momentul în care metoda s-a întors acasă, când instrumentele metodei au putut fi traduse în limba română pentru a fi folosite, astfel încât copiii și adulții din România să își poată dezvolta abilitățile de învățare.

Otilia Todor este doctor în psihologie și are o experientă de peste 23 de ani în domeniu. Este autoarea a numeroae studii și lucrări științifice și a lucrării de doctorat cu tema „Rolul Metodei Feuerstein în dezvoltarea mentală la copiii din școlile de masă”, care a atras după sine crearea primei Școli pilot la Brașov în care s-a predat Îmbogățirea Instrumentală prin metoda Feuerstein. Otilia Todor este totodată fondatorul Centrului de Formare și Psihologie Otilia Todor, singurul centru de formare în Metoda Feuerstein din România acreditat de Institutul Feuerstein din Israel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.